fbpx

Zborurile în Republica Moldova ar putea fi reluate de săptămâna viitoare

Ministrul Infrastructurii și Dezvoltării Regionale, Andrei Spînu, a declarat joi seara că, începând de săptămâna viitoare, toate zborurile de intrare și ieșire din Republica Moldova ar putea fi reluate.

Urmărește-ne pe Telegram și Instagram.
Urmărește-ne pe Telegram și pe Instagram.

Dacă ne uităm pe hartă, vedeți că sunt foarte multe zone în care intrarea și ieșirea pe teritoriul țării noastre trece prin Ucraina. Astăzi, la Comisia Situații Excepționale am discutat ca să vedem oportunitatea deschiderii doar a unei anumite porțiuni spre România a spațiului aerian pentru toți cetățenii Republicii Moldova, inclusiv pentru refugiați. Vrem să deschidem spațiul de la Aeroport cu ieșire spre un anumit spațiu din România.

Acum, specialiștii și experții de securitate analizează această opțiune. Dacă ea va fi una bună, atunci probabil la începutul săptămânii viitoare se va lua decizia pentru deschiderea spațiului aerian pe acea porțiune. Asta înseamnă că toate zborurile vor intra și ieși din țară doar pe această porțiune care va fi deschisă pentru toți operatorii”, a declarat Andrei Spînu.

Amintim că spațiul aerian al Republicii Moldova a fost închis la scurt timp după începerea războiului din Ucraina.

Articole asemănătoare

Back to top button