fbpx

video | Un medic de familie din Chișinău ar fi vândut medicamente cu efect psihotrop. Valoarea lor se ridică la 10.000 de lei

Direcția Antidrog a Inspectoratului Național de Investigații, în comun cu Procuratura Chișinău, a documentat activitatea infracțională a unui grup de persoane care ar fi fost implicat în comercializarea drogurilor sub formă de medicamente cu efect psihotrop. Valoarea drogurilor depistate, precum și a celor vândute de către suspecți se ridică la 10.000 de lei.

Urmărește-ne pe Telegram și Instagram.

Polițiștii au reținut doi bărbați cu vârsta de 31 și 54 de ani, unul dintre ei fiind medic în cadrul unui Centru al medicilor de familie din Chișinău. Aceștia ar fi pus la cale o schemă prin care ar fi realizat consumatorilor de droguri stupefiante, produse medicamentoase cu efect psihotrop.

Astfel, medicul ar fi eliberat rețete pe numele unor persoane terțe și ar fi procurat personal din farmacii stupefiante pe care le transmitea complicelui său pentru realizare.

Ofițerii de investigație au efectuat achiziții de control, fiind procurate pastile Alprazolam și fiole de Tramadol. În urma perchezițiilor efectuate, de la suspecți polițiștii au depistat și ridicat 83 de pastile Alprazolam, 29 fiole de Tramadol, precum și mai multe rețete pe care erau menționate denumiri de medicamente cu efect psihotrop.

Suspecții și-au recunoscut vina și sunt cercetați în stare de libertate. Dacă le va fi demonstrată vinovăția, ei riscă o pedeapsă de la șapte la 15 ani de închisoare, aceștia fiind bănuiți de „circulația ilegală a drogurilor, etnobotanicelor sau analogilor acestora în scop de înstrăinare”.

Articole asemănătoare

Back to top button