fbpx

video | Spaima unui sat din Orhei. Un bărbat ar fi pătruns în case și ar fi furat bunuri de 100.000 de lei

Forța geamurile, pătrundea în case de unde sustrăgea bunuri de preț, bani şi alte lucruri valoroase. Poliția a reținut un bărbat, fiind suspectat de comiterea unui șir de furturi din satul Peresecina, raionul Orhei.

Urmărește-ne pe Telegram și Instagram.

Potrivit forțelor de ordine, suspectul în vârstă de 49 de ani, domiciliat în Călărași, are la activ șase furturi, săvârșite în luna august 2021, cauzând victimelor pagube materiale în valoare totală de aproximativ 100.000 de lei.

Invinuitul a fost reținut în timp ce se afla în Călărași, iar fiind audiat de polițiști, acesta și-a recunoscut vina.

Suspectul este reținut pe un termen de 72 de ore, iar dacă va fi găsit vinovat, riscă pedeapsă cu închisoare de până la 4 ani.

Anterior, bărbatul a fost condamnat pentru comiterea infracțiunilor patrimoniale, fiind eliberat din penitenciarul Brănești la data de 31.03.2021.

Poliția urmează să stabilească toate circumstanțele.

Urmărește-ne pe Telegram și pe Instagram.

Articole asemănătoare

Back to top button