fbpx

video | Sandu la tribuna ONU: „Democrația R. Moldova este amenințată de mai mulți factori”

Președinta Maia Sandu a ținut un discurs la a 76-a sesiunea a Adunării Naționale a ONU, în seara zilei de 22 septembrie. În discursul său, Sandu a ținut să vorbească despre provocările prin care trece Republica Moldova. Șefa statului s-a expus și cu privire la problema transnistreană.

Sandu a spus repetat că Republica Moldova este un stat angajat pentru pace.

„Rămânem ferm dedicați identificării unei soluții politice pașnice pentru conflictul din regiunea transnistreană a țării noastre, soluție bazată pe suveranitatea și integritatea teritorială a Republicii Moldova în cadrul frontierelor sale recunoscute la nivel internațional. De asemenea, vom continua să promovăm măsuri de consolidare a încrederii, cu un accent puternic pe protejarea drepturilor și libertăților fundamentale în regiunea transnistreană – o problemă urgentă pentru țara mea”, a declarat președinta de la tribuna ONU.

Pandemia de coronavirus

„A fost, până acum, cea mai mare provocare a generației noastre. Ca și majoritatea altor state, Republica Moldova a fost puternic lovită de pandemie. Dar propria noastră experiență de a face față crizei a fost plină de speranță și de recunoștință. Recunoștință pentru imensul efort global de solidaritate, care a sprijinit munca țării mele de a opri virusul. Și speranța că solidaritatea ne poate face pe toți mai rezistenți.

Datorită partenerilor noștri externi, concetățenii mei au putut să înceapă vaccinarea deja în luna martie, iar acum avem o cantitate suficientă de vaccinuri pentru cetățeni. Sistemul nostru de sănătate a primit un sprijin internațional important… . Pe măsură ce mai multe țări au acces la vaccinuri, sarcina noastră cea mai importantă este să promovăm imunizarea, să ne relansăm economiile și să ne redeschidem societățile. Acest lucru poate fi realizat doar printr-un efort colectiv”, a afirmat Sandu.

Despre democrație și corupție

„Eroziunea democrației și încrederea tot mai scăzută în stat, produsă de aceasta, este o altă provocare globală importantă pe care aș dori să o abordez. Acest aspect este deosebit de relevant pentru țara mea. Democrația rămâne idealul nostru universal și o valoare de bază pentru statul nostru. Reconstruirea încrederii cetățenilor în instituțiile publice, curățarea statului de interese oculte și furnizarea de servicii publice decente este piatra de temelie a progresului și a modernizării democratice a Republicii Moldova.

Democrația este amenințată de mai mulți factori. Unul dintre aceștia este răspândirea dezinformării. Deși noile platforme de social media au reprezentat un instrument important pentru mobilizarea și diseminarea practicilor democratice în multe regiuni ale lumii, tot ele sporesc și dezinformarea care, în cele mai proaste scenarii, poate perturba serios procesele democratice-cheie, cum ar fi alegerile. Avem nevoie de o conversație globală la acest subiect și avem nevoie să căutăm împreună soluții concrete pentru pericolele pe care dezinformarea le reprezintă la adresa ordinii internaționale bazate pe reguli.

Un alt factor care erodează democrația este corupția. Corupția subminează încrederea oamenilor în statele lor. Deși nicio țară nu este scutită de aceasta, corupția afectează în mod disproporționat statele sărace. Ea face statul și instituțiile sale mai slabe, mai vulnerabile și mai puțin stabile.

În trecutul recent, corupția a transformat Moldova într-un stat capturat. Corupția a devenit o amenințare la adresa democrației și a securității noastre naționale. Escrocii ne-au folosit ca țară de tranzit pentru a spăla bani prin instituțiile noastre înainte de a-i depune în străinătate”, se arată în discursul Maiei Sandu.

Schimbările climatice

„O altă provocare majoră cu care ne confruntăm cu toți și ale cărei consecințe le trăim chiar acum, pe măsură ce vorbim – vreme extremă, temperaturi-record, inundații care afectează fiecare țară. Pentru Republica Moldova, schimbările climatice înseamnă secete severe la fiecare câțiva ani, culturi distruse și mijloace de trai ale oamenilor pierdute.

Amprenta lăsată de Republica Moldova în fenomenul schimbărilor climatice a fost una scăzută și ne angajăm să o menținem astfel. Deoarece încercăm să ne modernizăm economia, ne angajăm să facem acest lucru într-un mod durabil.

Extinderea pădurilor, trecerea la o economie verde și circulară, promovarea energiei curate, conservarea resurselor de apă și a terenurilor, promovarea unei producții și a unui consum responsabil și durabil este calea noastră de urmat”, a menționat șefa statului.

Urmărește-ne pe Telegram și pe Instagram.

Articole asemănătoare

Back to top button