fbpx

video | Patru polițiști riscă ani de pușcărie. Ce a găsit SPIA în mașinile și la domiciliile lor?

Patru polițiști din Florești și un fost angajat al Poliției riscă ani de pușcărie. Persoanele sunt bănuite că s-ar fi folosit de situația de serviciu pentru a obține ilegal arme.

Urmărește-ne pe Telegram și Instagram.

Conform unui comunicat al Ministerului de Interne (MAI), de către procurori și ofițerii Serviciului protecție internă și anticorupție (SPIA) al MAI, au fost efectuate opt percheziții.  Persoanele vizate ar fi însușit ilegal patru arme de foc, care anterior au fost deținute legal de un bărbat decedat în anul curent, locuitor al raionului Florești.

Perchezițiile au fost efectuate la domiciliile și în automobilele celor patru angajați ai Inspectoratului de Poliție Florești, inclusiv la o persoană cu funcție de conducere și la un fost ofițer, care a deținut anterior funcția de șef al Inspectoratului.

În urma acțiunilor în cauză au fost depistate și ridicate opt arme de foc, 595 de cartușe, trei permise de port armă, toate păstrate ilegal. Responsabilii urmează să stabilească toate circumstanțele cazului. Dacă vor fi găsiți vinovați, suspecții până la șapte ani de pușcărie.

Urmărește-ne pe Telegram și pe Instagram.

Articole asemănătoare

Back to top button