fbpx

video | Maia Sandu, mesaj despre criza pandemică și cea a gazelor: „Vom reuși! Suntem obligați să reușim”

Președinta Maia Sandu a venit cu un mesaj de susținere în contextul celor două crize cu care se confruntă R. Moldova: cea pandemică și cea a gazelor. Aceasta afirmă că trebuie să ne folosim „înțelepciunea, energia și capacitatea de adaptare pentru a trece cu bine peste aceste crize”.

Urmărește-ne pe Telegram și Instagram.

„Știu că suntem cu toții obosiți, ne dorim stabilitate… Trăim o perioada tumultoasă, iar crizele prin care trecem nu le-am provocat noi cu dvs, nu le-a provocat nici Parlamentul, nici Guvernul, sunt crize care au venit peste noi și peste care trebuie să trecem împreună.

De doi ani suntem în plină criză sanitară. În aceste zile, noua tulpină Omicron se transmite cu o viteză uimitoare de la o persoană la alta. Chiar dacă se vorbește că ar fi mai puțin periculoasă, nu avem motive de relaxare. Mii de oameni sunt deja infectați cu această tulpină. Aproximativ 200 de copii sunt spitalizați cu COVID-19. Prognozele pentru următoarele zile și săptămâni sunt alarmante”, a adăugat șefa statului.

Președinta îndeamnă populația să se vaccineze și să se izoleze, chiar dacă primele simptome par a fi de o simplă răceală.

„De parcă situația sanitară nu era suficient de grea, a mai dat peste noi și criza energetică. Creșterea prețurilor la gaze și, în consecință la alte surse de energie este o povară grea pentru mulți consumatori casnici, pentru economie și pentru stat. Moldova nu produce surse energetice tradiționale, iar guvernele care au fost la conducerea țării până acum nu au investit la timp în energia regenerabilă”, a declarat Maia Sandu.

Urmărește-ne pe Telegram și pe Instagram.

Articole asemănătoare

Back to top button