fbpx

video | Dan Perciun: Bugetarii vor primi premii pentru anul 2021. Pentru 2020, întrebările trebuie adresate Guvernului Chicu

Deputatul Partidului Acțiune și Solidaritate (PAS), Dan Perciun a declarat că toți bugetarii vor primi premiile anuale pentru anii 2021 și 2022. În ceea ce privește anul 2020, fostul Guvern nu ar fi prevăzut bani pentru acest lucru. Declarația a fost făcută în contextul protestelor reprezentanților sindicatelor, desfășurat în fața Parlamentului luni, 6 decembrie.

Urmărește-ne pe Telegram și Instagram.

Deputatul a menționat că toți angajații din sfera bugetară vor primi premiile anuale pentru anul curent, iar obiceiul va fi respectat și în anii următori. Însă pentru anul 2020, bani în acest sens nu au fost prevăzuți, iar de vină ar fi fost Guvernul Chicu.

„Pentru anul 2021, premiul anual urmează a fi achitat, la fel și pentru 2022. Sunt sursele necesare în acest scop pentru toți bugetarii și sunt incluse în buget. Acum, subiectul discuției este premiul anual pentru anul 2020, care nu a fost bugetat de către Guvernul Chicu și în bugetul aprobat de fosta majoritate parlamentară nu a fost prevăzut”, a declarat Dan Perciun.

Potrivit lui, ar fi nevoie de peste 600 de milioane de lei pentru a îndeplini solicitarea sindicatelor.

„Astăzi, sindicatele au așteptarea ca noi să compensăm acea gaură, lăsată de către guvernul Chicu și, într-un an, să achităm premiile pentru ambii ani. Asta ar presupune un efort financiar de peste 600 mln de lei, un efort suplimentar față de ceea ce este bugetat și care, în condițiile actuale, nu poate fi realizat.

Oamenii trebuie să știe că vor primi premiul anual la finele anului și de astăzi înainte, va exista această practică. Întrebările pentru anul 2020 trebuie adresate Guvernului Chicu și fostei majorități parlamentare, care a promis și nu a identificat resursele necesare”, a mai spus deputatul PAS.

Amintim că Confederația Națională a Sindicatelor (CNS) din Moldova a desfășurat un protest luni, 6 decembrie, în fața Parlamentului. Sindicaliștii au cerut să le fie satisfăcute revendicările din sistemul bugetar privind decizia de a constrânge salariații-membri de sindicat din sectorul bugetar în dreptul lor de a beneficia de premiul anual, prevăzut de lege.

Urmărește-ne pe Telegram și pe Instagram.

Articole asemănătoare

Back to top button