fbpx

video | Câteva pahare de tărie l-ar fi provocat să comită o crimă: Un chișinăuian, reținut pentru că și-ar fi ucis amicul cu un hârleț

Un bărbat în vârstă de 32 de ani, locuitor al orașului Cricova, a fost reținut de oamenii legii după ce ar fi comis un omor. Poliția a fost alertată chiar în noaptea de 4 august, chiar de către bănuit, care a comunicat că s-a bătut cu un prieten și i-a cauzat leziuni corporale.

Urmărește-ne pe Telegram și Instagram.

Suspectul, anterior judecat pentru comiterea altor infracțiuni, ar fi venit în vizită la un amic, în vârstă de 35 de ani, și ar fi consumat împreună cu el băuturi alcoolice. La un moment dat, între bărbatul de 32 de ani și victimă s-a iscat un conflict, iar în rezultat, suspectul ar fi luat un hârleț și i-ar fi aplicat mai multe lovituri victimei, în regiunea feței și a gâtului.

În urma traumelor primite, bărbatul a decedat pe loc. Bănuitul a fost reținut de către ofițerii Inspectoratului de Poliție a sectorului Rîșcani la locul faptei. Acesta a fost încătușat și escortat la inspectorat pentru audieri, iar în cadrul acțiunilor procesual penale, individul și-a recunoscut vinovăția.

Bărbatul a fost reținut pentru 72 de ore și este cercetat penal pentru omor, iar dacă va fi găsit vinovat, acesta riscă să își petreacă următorii 15 ani în închisoare.

Articole asemănătoare

Back to top button