fbpx

video | Ar fi furat aproximativ 27.000 de lei dintr-o locuință. Un tânăr de 19 ani, reținut de oamenii legii

Un tânăr în vârstă de 19 ani, locuitor al capitalei, a fost reținut de oamenii legii. Acesta este suspectat că ar fi furat dintr-o locuință aproximativ 27.000 de lei.

Urmărește-ne pe Telegram și Instagram.

Poliția a fost alertată în seara zilei de 18 august de către victimă. Aceasta le-a comunicat ofițerilor că din locuință i-au dispărut mijloace bănești. În urma cercetării efectuate la fața locului, oamenii legii au stabilit că făptașul ar fi pătruns în casă prin deteriorarea gratiilor de la geam.

Pe marginea cazului a fost inițiată o cercetare penală. Astfel, în urma măsurilor speciale de investigație, făptașul a fost identificat, reținut și escortat la inspectorat pentru audieri. Acesta și-a recunoscut vina.

Actualmente, tânărul este cercetat penal pentru furt. Conform legislației, acesta riscă amendă în mărime de la 32.500 lei la 67.500 lei, de la 180 la 240 de ore de muncă neremunerată în folosul societății sau până la 4 ani de închisoare.

Totodată, poliția le recomandă cetățenilor să nu lase ușa descuiată atunci când pleacă de acasă pentru o perioadă foarte scurtă, să nu creadă persoanelor care încearcă să le vândă anumite bunuri și să le explice copiilor să nu deschidă ușa și să nu ofere necunoscuților cheile de la locuință.

Articole asemănătoare

Back to top button