fbpx

video | Ambulanța ar fi venit peste o oră și jumătate, iar primul apel „nu ar fi fost luat în serios”. Declarații cutremurătoare ale rudelor băiatului bătut la Costești

Dumitru, tânărul bătut cu bestialitate la Costești în noaptea dintre ani, s-a stins din viață pe patul de spital. Ulterior, rudele tânărului le-au povestit jurnaliștilor de la Ziarul de Gardă detalii cutremurătoare ale serii care a devenit fată pentru acesta.

Urmărește-ne pe Telegram și pe Instagram.

Potrivit membrilor familiei, ambulanța ar fi venit abia după o oră și jumătatea. Inițial, serviciul a fost solicitat de unul dintre tineri, dar operatorii de la urgență nu ar fi înțeles care este starea victimei și nu ar reacționat la primul apel deoarece unii dintre băieții prezenți acolo râdeau. Ulterior, o doamnă a mai telefonat încă o dată la 112 pentru a solicita ajutor medical pentru Dumitru.

Din spusele mătușii băiatului, la fața locului se aflau mai multe persoane, dar una singură ar fi încercat să îl ajute pe Dumitru, iar mai mult nimeni nu a intervenit pentru a opri violența. Femeia a mai povestit că presupușii agresori săreau cu picioarele peste capul tânărului, iar ultimele lovituri au fost fatale, deoarece craniul era spart și oasele i-ar fi tăiat arterele.

„Am mers la spital, dar acolo nu mi s-a permis să intru. Am intrat pe data de patru și l-am văzut. Era distrus craniul de tot. Nu-mi pot reveni din șocul pe care l-am trăit. Nu puteam să cred că se poate de bătut în așa stare. Nici un câine nu se poate așa de bătut”, spune mătușa tânărului.

ZUGO a încercat să contacteze responsabilii de la Serviciul 112 pentru a primi detalii referitor la acest caz, însă la numărul de telefon indicat pe siteul oficial nu a răspuns nimeni.

Citește și: video | Camerele de supraveghere au surprins momentul în care tânărul din Costești este agresat. Cum s-a întâmplat totul?

Un tânăr de 20 de ani, bătut cu bestialitate de doi consăteni de Anul Nou. Unul dintre suspecți este minor

Articole asemănătoare

Back to top button