fbpx

Vești bune pentru călători! Circulația trenului Chișinău-București va fi reluată

Vești bune pentru călători! Începând cu data de 12 decembrie, se va relua circulația trenului Chișinău-București. Anunțul a fost făcut vineri, 19 noiembrie, de către ÎS „Calea Ferată din Moldova”.

Urmărește-ne pe Telegram și Instagram.

Potrivit întreprinderii, până pe 31 decembrie trenul va circula de două ori pe săptămână, cu plecare din Chișinău în zilele de joi și duminică, iar din București în zilele de luni și vineri. Începând cu 2 ianuarie 2022 trenul va circula de trei ori pe săptămână, cu plecare din Chișinău în zilele de marți, joi și duminică, iar din București în zilele de luni, miercuri și vineri.

Plecarea trenului din Chișinău la ora 17:20, sosirea în București la ora 6:17, plecarea din București la ora 19:20, sosirea la Chișinău la ora 8:15.

Costul călătoriei (nerambursabil) – 19 euro, prețul unui bilet pentru călătoria în vagon cu compartimente – 580 de lei, în vagon capitonat – 670 de lei. Copiii cu vârsta cuprinsă între 4 și 12 ani vor beneficia de o reducere de până la 40%.

Începând cu 19 noiembrie, biletele pot fi procurate la casele gării feroviare, iar din 6 decembrie și prin internet, accesând siteul www.cfm.md.

De asemenea, la gara Chișinău se pot achiziționa documente de călătorie pentru trenurile care circulă din București în direcția Budapesta, Sofia, Viena și mai departe cu transbordare la orice alte rute din țările europene.

Concomitent cu începerea circulației trenului nr. 105/106 Chișinău-București, se va relua circulația zilnică a trenului de frontieră Iași-Ungheni.

Urmărește-ne pe Telegram și pe Instagram.

Articole asemănătoare

Back to top button