fbpx

Un copil de 8 ani, victima monoxidului de carbon. Gazul ar fi fost emanat prin fisurile sobei

Doi minori din raionul Cantemir au ajuns la spital după ce s-au intoxicat cu monoxid de carbon. Este vorba despre un copil de 8 ani și un adolescent de 17 ani din localitatea Gotești.

Urmărește-ne pe Telegram și Instagram.

Totul s-a întâmplat pe 16 martie, iar cei doi au avut nevoie de îngrijiri medicale după ce au acuzat simptomele intoxicației. La fața locului a intervenit o ambulanță, care a preluat minorii la spitalul raionului. Actualmente, viața lor este în afara oricărui pericol, starea fiind de gravitate medie.

Primele cercetări efectuate de către angajații Inspectoratului General pentru Situații de Urgență (IGSU) au stabilit că soba care a fost utilizată în locuință avea fisuri, Specialiștii afirmă că, preliminar, copiii s-au intoxicat cu monoxidul de carbon emanat de la aceasta.

De la începutul anului 2021, peste 40 de persoane s-au intoxicat cu produse de ardere în urma exploatării instalațiilor de încălzit. Printre acestea se numără și 11 minori.

În context, IGSU îndemnă populația să respecte cu strictețe regulile de exploatare a sobelor și a instalațiilor de încălzit locuințele. Oamenii sunt rugați să stingă pe timpul nopții focul și să aerisească bine încăperile. În cazul în care acestea au fisuri, să le înlăture și doar după reparație să reia exploatarea sobelor.

Urmărește cele mai importante noutăți și pe canalul de Telegram ZUGO.

Articole asemănătoare

Back to top button