fbpx

ultima oră | Spînu descrie oferta Gazprom: E mai dezavantajoasă decât altele, dar ne dorim noi negocieri

Oferta Gazprom pentru livrarea de gaze naturale Republicii Moldova este mai dezavantajoasă decât ofertele existente pe piața internațională. Cu toate acestea, partea moldovenească își dorește noi negocieri cu partea rusă. „Dragi cetățeni, trecem prin momente dificile pentru țara noastră. Vom ieși cu bine din această perioadă grea împreună”, a scris vicepremierul Andrei Spînu pe o rețea de socializare.

Urmărește-ne pe Telegram și Instagram.

„În legătură cu semnarea unui nou contract cu Gazprom de furnizare a gazelor naturale pentru țara noastră, am avut o nouă rundă de discuții la Moscova. La întrevedere, am discutat cu Dmitri Kozak, șef-adjunct al administrației președintelui Federației Ruse, Elena Burmistrova, directorul general Gazprom Export, și Nikolay Shulginov, ministrul Energiei.

Mesajul nostru pe parcursul negocierilor a fost întotdeauna același: Republica Moldova își dorește să continue discuțiile și să semneze un contract pe termen lung între MoldovaGaz și Gazprom, unul care avantajează ambele părți”, a scris oficialul.

„Oferta Gazprom nu e în avantajul cetățenilor”

Potrivit lui Andrei Spînu, ofertă propusă în prezent de Gazprom nu este în avantajul cetățenilor Republicii Moldova.

Prețul cerut, care include condiții financiare și nefinanciare, inclusiv achitarea în termeni restrânși a datoriei istorice, este mai mare decât ofertele de pe piețele internaționale de gaz. Republica Moldova nu poate accepta să plătească un preț la gaz mai mare decât toate celelalte state din regiune”, a scris Spînu.

„Ne dorim o nouă rundă de discuții cu Gazprom. În același timp, vom căuta furnizori alternativi, pentru a ne asigura că țara are gaz și că diversicăm sursele de aprovizionare.

În cadrul discuțiilor, partea rusă ne-a asigurat că Gazprom va livra imediat volumele suplimentare pentru luna octombrie, câte +5 mln m3 de gaze zilnic. Sperăm ca aceste volume să intre în Republica Moldova în cel mai scurt timp”, a adăugat Andrei Spînu, anunțând că luni, 25 octombrie, va susține o conferință de presă la acest subiect.

Amintim că Parlamentul a instituit, la propunerea Guvernului, stare de urgență în R. Moldova pentru perioada 22 octombrie – 20 noiembrie.

Vezi și: video | Parlamentul va institui stare de urgență pentru achiziția rapidă de gaze naturale din surse alternative. Gavrilița: Presiunea din țevi e la limita critică

Urmărește-ne pe Telegram și pe Instagram.

Articole asemănătoare

Back to top button