fbpx

Ucraina a actualizat condițiile de călătorie: În ce condiții se poate intra în statul vecin

Ambasada Republicii Moldova la Kiev anunță că Ucraina a actualizat vineri, 17 septembrie, condițiile de călătorie pentru cetățenii care vin din Republica Moldova.

Urmărește-ne pe Telegram și Instagram.

Astfel, cetățenii Republicii Moldova pot intra în Ucraina prezentând la punctul de trecere a frontierei de stat următoarele documente (emise sau traduse în limba engleză, având ștampila umedă):

– polița de asigurare medicală care să acopere costurile unui eventual tratament pentru COVID-19 și/sau costurile privind cheltuielile de carantină, care poate fi perfectată de o companie de asigurări din Ucraina sau de o companie de asigurări străină, care are reprezentanță în Ucraina sau online – aici.
– certificatul medical (de vaccinare) emis de autoritățile medicale ale Republicii Moldova ce confirmă primirea uneia sau mai multe doze de vaccinuri contra COVID-19, cu vaccinurile recunoscute de Organizația Mondială a Sănătății.

Vezi și: COVID-19: Republica Moldova a intrat în zona galbenă a României. Ce înseamnă acest lucru

În cazul în care cetățeanul Republicii Moldova nu deține certificatul de vaccinare ce confirmă primirea uneia sau mai multe doze de vaccinuri contra COVID-19, la punctele de trecere ucrainene se va prezenta unul din următoarele certificate: rezultatului negativ al testării COVID-19 (prin metoda PCR) sau al testării rapide pentru determinarea antigenului coronavirusului SARS-CoV-2 (RAT), efectuate cu 72 de ore înaintea intrării pe teritoriul Ucrainei. De asemenea, la traversarea frontierei pe direcția de intrare în Ucraina, cetățeanul RM va fi obligat să instaleze în telefonul său mobil aplicația serviciului electronic ucrainean „Vdoma” și să se autoizoleze pe o perioadă de 10 zile, care începe după 72 de ore de la traversarea frontierei. Traversând frontiera pe direcția de intrare în Ucraina cu testul (PCR sau antigen), cetățeanul RM trebuie să dispună de polița de asigurare medicală pentru 14 zile, chiar dacă perioada de ședere este mai mică de 14 zile. În cazul în care perioada de ședere va depăși 14 zile, polița de asigurare medicală se va perfecta pentru perioada preconizată pentru ședere.

Aceste documente nu sunt necesare pentru copiii cu vârsta până la 12 ani, ei urmând să dispună doar de polița de asigurare medicală.

Pentru a evita autoizolarea, cetățeanul RM trebuie să efectueze pe teritoriul Ucrainei, în timp de 72 de ore de la traversarea frontierei, unul din cele două teste sus-menționate (PCR sau antigen), având rezultatul negativ. În cazul intrării în autoizolare, cetățeanul RM are posibilitatea de a ieși înaintea expirării celor 10 zile, prin efectuarea unuia din cele două teste sus-menționate (PCR sau antigen), având rezultatul negativ.

Lista laboratoarelor din Ucraina autorizate să transmită rezultatele testelor către aplicația „Vdoma” poate fi consultată pe site-ul Ministerului Sănătății, accesând acest link.

Laboratorul introduce informațiile într-o platformă online care se sincronizează în fiecare oră cu aplicația „Vdoma”. Utilizatorii primesc un mesaj în aplicație prin care sunt informați despre rezultatul testului și necesitatea (sau nu) a autoizolării. Numărul de telefon comunicat laboratorului trebuie să fie același cu cel utilizat la instalarea aplicației.

Tranzitarea Ucrainei

Din data de 20 septembrie 2021, tranzitarea teritoriului Ucrainei în ambele sensuri poate fi realizată de către cetățenii Republicii Moldova în baza unei dovezi a faptului că aceasta va fi efectuată în decurs de 48 ore (drept exemplu poate servi biletul de călătorie cu autocarul, biletul de călătorie cu avionul, etc.). Cetățeanul RM trebuie să prezinte la punctul de trecere ucrainean polița de asigurare medicală, care să acopere costurile unui eventual tratament pentru COVID-19 și/sau costurile privind cheltuielile de carantină, precum și unul din următoarele documente:

  • rezultatul negativ al testării COVID-19 (prin metoda PCR), efectuat nu mai târziu de 72 ore înainte de trecerea frontierei de stat sau
  • rezultatul negativ al testului rapid pentru determinarea antigenului coronavirusului SARS-CoV-2 (RAT), efectuat nu mai târziu de 72 ore înainte de trecerea frontierei de stat sau
  • certificatul medical (de vaccinare) emis de autoritățile medicale ale Republicii Moldova ce confirmă primirea uneia sau mai multe doze de vaccinuri contra COVID-19, cu vaccinurile recunoscute de Organizația Mondială a Sănătății.

Notă: Documentele menționate urmează a fi emise în limba engleză sau traduse în limba engleză. Polița de asigurare medicală poate fi perfectată de o companie de asigurări din Ucraina sau de o companie de asigurări străină, care are reprezentanță în Ucraina, sau online, aici.

În cazul apariției unor situații problematice puteți apela serviciul consular al Ambasadei Republicii Moldova în Ucraina la tel. +380-44-521-22-79 sau la adresa de email: kiev@mfa.gov.md. În cazuri excepționale se va apela linia telefonică de urgență a Ambasadei: + 38 068 384 2016 (activă 24/7).

Urmărește-ne pe Telegram și pe Instagram.

Articole asemănătoare

Back to top button