fbpx

Tot mai mulți moldoveni cumpără locuințe! Expert economic: În 2021 se vor bate recorduri pe piața imobiliară

Anul 2021, cel mai probabil, va fi marcat de creșterea cererilor pentru procurarea de apartamente. Tendința care se înregistrează arată că vom asista la o vânzare record de circa 30.000 de locuințe, poate chiar și mai mult, afirmă expertul în economie Veceaslav Ioniță.

Urmărește-ne pe Telegram și Instagram.

Cifra este de aproape două ori mai mare față de media obișnuită din Republica Moldova din ultimii 15 ani. Conform specialistului, familiile înstărite vor prefera casele la sol, iar tranzacțiile cu asemenea imobile ar putea crește cu aproximativ 30%.

De asemenea, Ionița estimează că se va mări numărul de apartamente cu suprafață mică, procurate de pe piața secundară, iar portofoliul de credite pentru procurarea de imobil ar putea trece de volumul de 10 miliarde de lei.

Opinii au fost expuse de către specialist în cadrul emisiunii săptămânale „Analize economice cu Veaceslav Ioniță”, produsă al IDIS „Viitorul” în colaborare cu privesc.eu.

Veaceslav Ioniță a precizat că în primul trimestru al anului curent au fost vândute/procurate deja 440 de case, iar dacă tendința se va menține, tranzacțiile de acest gen înregistrate în capitală vor fi cu 30-40% mai mari decât media obișnuită.

Piața imobiliară din Republica Moldova se concentrează în municipiul Chișinău, afirmă expertul, precizând că patru dintre cinci locuințe procurate sunt amplasate în capitală. Referitor la modul în care moldovenii își rezolvă problema banilor pentru a cumpăra locuințe, Veaceslav Ioniță susține că sunt două situație: fie persoana are adunată suma necesară, fie optează pentru un credit.

„Fiecare al cincilea leu care a fost dat sub formă de credit, s-a dat pentru procurarea de imobil”, punctează Ioniță. Potrivit expertului, actualmente accesibilitatea unui apartament în Republica Moldova este cu mult mai mare, iar cetățeanul are nevoie de aproape opt ani ca să procure locuința.

„Salariul mediu crește, iar euro rămâne stabil. Și dacă un apartament costă ceva mai mult de 36.000 de euro, se constată că pentru procurarea unui apartament cetățenii trebuie să aloce circa 7,5 salarii anuale. Astfel, putem conchide că în prezent cetățenii trebuie să întoarcă banii luați pentru procurarea unui apartament mai puțin timp decât acum 15 ani, când trebuiau aproape 40 de ani pentru procurarea unui apartament”, concluzionează Ioniță. Pe de altă parte, potrivit specialistului, actualmente, circa 45.000 de familii închiriază spațiul locativ.

Urmărește cele mai importante noutăți și pe canalul de Telegram ZUGO.

Articole asemănătoare

Back to top button