fbpx

Soldații care ar fi omorât un tânăr în Parcul Valea Trandafirilor își recunosc vina

Soldații care ar fi ucis în bătaie un tânăr de 21 de ani, în luna ianuarie, în parcul Valea Trandafirilor din sectorul Botanica al capitalei, au fost aduși în fața instanței. Joi, 7 aprilie, are loc prima ședință de judecată.

Urmărește-ne pe Telegram și Instagram.
Urmărește-ne pe Telegram și pe Instagram.

Potrivit procurorului de caz, cei doi militari din Brigada de infanterie motorizată „Ștefan cel Mare” și-au recunoscut vina. Aceștia au afirmat însă că băiatul era încă în viață, atunci când l-au lăsat să zacă în agonie.

Amintim că trupul neînsuflețit al tânărului a fost descoperit în dimineața zilei de 3 ianuarie, în parcul Valea Trandafirilor, la circa 25 de metri de unul dintre lacurile parcului. Pe corpul decedatului au fost găsite mai multe semne de violență, multiple leziuni, în special în zona capului.

Suspecții ar fi încercat să-și facă alibi, iar unul dintre ei, în seara crimei, a căutat pe internet pedeapsa prevăzută pentru omor

Pe lângă cadavrul tânărului a fost depistat un bon de plată de la un magazin. Ulterior, în baza imaginilor surprinse de camerele de supraveghere, s-a stabilit că victima ar fi fost observată în compania altor tineri, printre care și doi militari.

Ulterior, ofițerii Inspectoratului Național de Investigații (INI) ar fi reținut două tinere care au fost cu victima, iar acestea ar fi declarat că tânărul de 21 de ani a fost omorât de către cei doi militari în noaptea de duminică spre luni, în urma unui conflict.

După comiterea crimei, suspecții, unul originar din capitală și altul din comuna Colonița, care își satisfac serviciul militar de aproximativ opt luni, ar fi încercat să-și facă alibi: unul ar fi plecat în concediu, iar altul ar fi invocat că i-ar fi decedat o rudă apropiată.

Totodată, în telefonul unuia dintre suspecți, s-a depistat că în seara când a fost comisă crima, acesta ar fi căutat pe internet ce prevede Codul penal pentru omor. Conform art. 145 „Omor Intenționat” din Codul Penal, cei doi riscă o pedeapsă cu închisoarea de la 15 la 20 de ani sau cu detenţiune pe viaţă.

Articole asemănătoare

Back to top button