fbpx

Scrisoarea unor angajați de la spitalul din Bălți care se plâng de condiții insuportabile: Cum să mai rezistăm?!

Câțiva angajați de la spitalul din Bălți, secția urgențe, se plâng de condițiile minime și chiar insuportabile din instituție: echipamente insuficiente sau neadecvate, încăperi cu tavanul defectat sau chiar atitudinea anumitor superiori care – potrivit angajaților – este una neadecvată. 

Urmărește-ne pe Telegram și Instagram.

„Când ajunge un om acolo și tu, ca medic, vrei să îl ajuți, dar nu ai cu ce, știți cum se simte?” – se arată într-o scrisoare a angajaților care ar fi fost trimisă Ministerului Sănătății în mod repetat. Semnatarii acestei sesizări au trimis mesajul pentru ZUGO, pentru a îl face public și pentru a încerca să soluționeze această problemă.

„Sunteți contactați de niște oameni care activează în domeniul medicinei și care își fac cu drag munca, deși nu au condiții minime pentru acest lucru. Am hotărât să ne adresăm în disperare încă o dată, chiar dacă scrisori anonime ați mai primit, chiar dacă la noi au mai fost comisii care au luat mese copioase și au tras concluzia că e totul în regulă în spitalul nostru.

Am mai găsit în noi forțe să ne imaginăm că ar mai fi o speranță, așa că trebuie să vă informam ce se petrece în secția de urgențe a spitalului din Bălți. La Ministerul Sănătății s-au tot făcut teorii frumoase despre cele trei zone, despre cum trebuie să fie primit un pacient. Am urmărit cu drag la televizor cum puneți accentul pe corectitudine, dar știți ce se întâmplă în realitate?

La Bălți zona roșie nu e dotată cu nimic! Nici un echipament adecvat, cu atât mai puțin niște asistente medicale calificate. Când ajunge un om acolo și tu, ca medic, vrei să îl ajuți, dar nu ai cu ce, știți cum se simte? Sau voi, la Minister, doar vă imaginați cum înfloresc teoriile? Zona galbenă a fost mutată în încăperea unde a fost farmacia, unde trece vântul printre grilaje și unde obiectele muncii noastre sunt strict rationalizate.

Putem să ne prefacem că închidem ochii când plouă și ne curge apa din tavan, dar când suntem obligați să lucrăm cu numai 10-15 mănuși pe schimb, din motive economice. Când ni se spune că soluțiile dezinfectante lipsesc și când vedem instrumentele chirurgicale uzate, nu mai putem să ne prefacem că e în regulă.

Tot din rațiuni de economie, la secția de urgențe s-a băgat AMSA și medicii sunt obligați să facă expertize medico-legale. În timp ce oameni cu afecțiuni/leziuni grave așteaptă în cele trei zone, iar asistentele, foarte puține, sunt trimise dintr-o parte în alta, medicii, presați de polițiști, trebuie să facă expertize. De ce vă scriem și nu ne revoltam? Pentru că nu se dă peste cap. Pentru că, având în vedere că puțini rezistă și pleacă, se taie posturile. Pentru că în fiecare lună mai marii noștri găsesc pentru ce să ne dea câte o mustrare aspră, fiindcă în acest caz nu primim procentele.

Și știți de ce vă scriem din anonimat? Sora medicală superioara de la secția de urgență din Bălți ne-a adus tuturor la cunoștință că feciorul ei lucrează la DNA. Că ei nu îi pasă. Că ea oricum e bine la locul ei, unde își bate joc de subalterni, care de altfel îi și fac toată munca. Să înțelegem că așa funcționează? Un fecior în DNA și poți să scuipi în oameni?

Și în voi, ca să știți, pentru că demonstrează neputința Ministerului. V-am mai spus, au fost sesizări în privința situației noastre, au fost comisii, dar totul se cumpără. În țara asta chiar nu se poate altfel? Ce să facem noi? Cui să ne adresăm? Dar cel mai important, cum să mai rezistăm? Lucrăm pe un salariu mizer, ajutăm oamenii pentru că asta e menirea noastră, dar nu ni se dă posibilitatea.

Vă rugăm să vă sesizați. Noi trebuie să tratăm oameni, nu să mergem pe la televiziuni și să arătăm aceste mizerii. Dar trebuie să vă spunem că, dacă nu se va face nimic, vom ajunge și în această situație. Doar să nu fie nevoie să adăugăm, la toate necazurile noastre, că Ministerul Sănătății nu a întreprins nimic.

Cu speranță, niște medici față de care v-ați asumat niște responsabilități”.

În contextul în care autorii scrisorii au făcut referire la „ignoranța” Ministerului, ZUGO a contactat serviciul de presă al instituției, însă apelul nu ne-a fost recepționat. Astfel, am încercat să obținem o reacție de la ministra Ala Nemerenco. Fiind telefonată, aceasta ne-a spus că nu are timp să răspundă la cazuri care „ar fi fost”, ci doar la informații sigure. Noi vom încerca în continuare să aflăm și alte detalii în această situație, contactându-i pe responsabilii de la spitalul vizat.

Articole asemănătoare

Back to top button