fbpx

Sandu cere Guvernului să impună restricții privind exportul de grâu

Șefa statului, Maia Sandu, cere, de urgență, Guvernului să impună resticții privind exportul de grâu din rezervele de stat. Eventualele măsuri ar urma să fie temporare, a scris președinta pe pagina sa de Facebook.

Urmărește-ne pe Telegram și Instagram.

„Solicit Guvernului să aprobe de urgență o Hotărâre de Guvern prin care să impună restricții temporare la exportul grâului de proveniență din rezervele de stat. În contextul informațiilor apărute în public cu privire la riscul exportului de grâu din rezervele de stat în an de secetă, cer Guvernului să acționeze imediat în scopul asigurării securității alimentare a țării”, a scris Maia Sandu.

În același timp, Sandu a afirmat că va sesiza Procuratura Generală, în acest sens.

„De asemenea, voi sesiza Procuratura Generală în legătură cu potențiale cazuri de implicare a instituțiilor statului în vânzarea rezervelor de stat cu prejudicii aduse țării și cetățenilor. În timp de criză, când economia a fost slăbită de pandemie, iar agricultorii au fost afectați de secetă, statul trebuie să gestioneze corect riscurile alimentare și să garanteze aprovizionarea suficientă cu produse alimentare la nivel național”, a adăugat șefa statului.

ZUGO precizează că, pe parcursul anului 2020, agricultura din Republica Moldova a suferit atât din cauza secetei, cât și din cauza pandemiei.

Urmărește cele mai importante noutăți și pe canalul de Telegram ZUGO.

Articole asemănătoare

Back to top button