fbpx

Reacția Ministerului Apărării privind reținerea contabilei-șef a Centrului de pregătire a specialiștilor Armatei Naționale

Ministerul Apărării vine cu detalii privind reținerea contabilei-șef a Centrului de pregătire a specialiștilor Armatei Naționale, de către ofițerii Centrului Național Anticorupție (CNA) și procurorii anticorupție.

Urmărește-ne pe Telegram și Instagram.
Urmărește-ne pe Telegram și pe Instagram.

„În rezultatul mai multor verificări în Armata Națională, inițiate la solicitarea conducerii instituției, la Centrul de Pregătire a Specialiștilor pentru Armata Națională au fost depistate unele nereguli. Ulterior, Inspectoratul Militar a anunțat despre aceste încălcări organele abilitate, care au întreprins măsurile de rigoare”, se arată în precizarea ministerului.

Totodată, instituția susține că colaborează cu organele de anchetă şi va oferi sprijinul necesar pentru elucidarea circumstanțelor cazului respectiv.

„Ministerul Apărării condamnă orice formă de corupţie în cadrul instituţiei şi va lua măsuri faţă de orice abatere comisă de angajaţii civili, dar şi de militari, în conformitate cu legislaţia în vigoare”, conchide instituția.

Amintim că în dimineața de miercuri, 23 februarie, ofițerii CNA și procurorii anticorupție au efectuat percheziții într-un dosar de corupție, iar drept urmare a fost reținută contabila-șef a Centrului de pregătire a specialiștilor Armatei Naționale din Chișinău. Femeia este bănuită că ar fi colectat taxe ilegale de la unii agenți economici pentru a le oferi protecție și a nu le crea impedimente în activitate.

Articole asemănătoare

Back to top button