fbpx

Reacția ASP, după reținerea mai multor angajați în dosarul schemei de corupție la eliberarea actelor cadastrale

Agenția Servicii Publice (ASP) a venit cu o reacție, după reținerea și perchezițiile efectuate la mai mulți brokeri imobiliari și angajați ai ASP, implicate în scheme de corupere activă, pasivă și trafic de influență. Instituția asigură că este în comunicare activă cu Centrul Național Anticorupție (CNA) și Procuratura Anticorupție.

Urmărește-ne pe Telegram și Instagram.

„Agenția Servicii Publice își dorește ca acest dosar, de rând cu celelalte pornite de organele procuraturii și Centrul Național Anticorupție pe abuzurile și faptele de corupție de la ASP, să ajungă în instanțele de judecată. Accentuăm deschiderea continuă pentru investigarea și combaterea cazurilor de nerespectare a legislației”, se arată în comunicatul emis de ASP.

Instituția susține că întreprinde multiple măsuri de prevenire și combatere a corupției în cadrul subdiviziunilor subordonate instituției, precum și acordă în mod sistematic sprijin și asistența necesară organelor abilitate în identificarea eventualelor fapte coruptibile și incidentelor de integritate, comise de angajaţi.

Amintim că 13 persoane, angajați ai oficiilor cadastrale din cadrul ASP, brokeri imobiliari și ipotecari, persoane fizice și juridice au fost reținute, fiind bănuite de organizarea unei scheme infracționale, prin intermediul căreia obțineau venituri ilicite.

Citește și: Săptămâna începe cu percheziții la zeci de persoane care ar fi implicate într-o schemă de corupție cu imobile

Urmărește-ne pe Telegram și pe Instagram.

Articole asemănătoare

Back to top button