fbpx

Procurorii anticorupție vor insista pe menținerea ex-directorului SIS, Vasile Botnari, în arest preventiv

Procuratura Anticorupție informează că joi, 21 iulie, magistrații Judecătoriei Chișinău, sediul Ciocana au examinat demersul procurorului anticorupție de prelungire a măsurii preventive sub formă de arest preventiv, pe un termen de 30 zile, în privința ex-directorului Serviciului de Informații și Securitate (SIS), Vasile Botnari.

Urmărește-ne pe Telegram și Instagram.

Așadar, în rezultatul examinării, magistrații au admis parțial demersul procurorilor anticorupție și l-au plasat pe fostul director SIS în arest la domiciliu, pe un termen de 30 zile.

Prin urmare, ținând cont de faptul că la eliberarea mandatului de arestare la domiciliu în privința persoanei vizate, instanța de judecată nu a oferit o apreciere corespunzătoare argumentelor aduse de către procuror cum ar fi: riscul ingerinței învinuitului în cursul normal al efectuării justiției, influențarea și exercitarea de presiuni asupra martorilor care nu au fost încă audiați, nimicirea și deteriorarea probelor, întrucât urmărirea penală încă se află în plină desfășurare, procurorii vor contesta cu recurs la Curtea de Apel Chișinău, încheierea Judecătoriei Chișinău, sediul Ciocana.

Amintim că, ex-directorului SIS este vizat în cadrul unei cauze penale, pornite pe faptul îmbogățirii ilicite, săvârșite de o persoană cu funcție de demnitate publică (art.330/2 alin.(2) din Codul penal).

 

Articole asemănătoare

Back to top button