fbpx

„Populația să stea la adăpost”. Agenția de Mediu s-a autosesizat privind incendiul de la Ciocana

Agenția de Mediu s-au autosesizat cu privire la incendiul izbucnit în dimineața zilei de duminică, 9 octombrie, lângă linia de sortare din sectorul Ciocana al capitalei. Potrivit instituției, în urma arderii s-au eliminat substanțe extrem de nocive pentru corpul uman.

Urmărește-ne pe Telegram și Instagram.

„Agenția de Mediu, prin intermediul Laboratorului Referință de Mediu (LRM), cu funcție de monitorizare a componentelor de mediu, s-a autosesizat și a intervenit la fața locului, în scopul prelevării probelor de aer atmosferic. Menționăm că în urma arderii deșeurilor de plastic, în atmosferă se elimină în mare parte particule fine PM10, COV-uri (compuși organici volatili), precum și hidrocarburi aromatice policiclice ce pot afecta grav sistemul respirator al organismului uman, cauzând afecțiuni cardiace și pulmonare. După investigarea de laborator a probelor prelevate, va fi publicată informația privind gradul de poluare a aerului.”, se arată în nota Agenției.

În context, Agenția de Mediu recomandă locuitorilor din preajmă să evite expunerea la zona poluată și să poarte mască de protecție.

„Recomandăm populației din preajmă, care ar putea fi expusă la fumul contaminat cu substanțe periculoase, să păstreze calmul și să stea în adăposturi. În caz de ieșire strictă necesară, recomandăm purtarea măștilor de protecție și limitarea expunerii pe aria poluată”, conchide instituția.

Amintim că în dimineața zilei de duminică, 9 octombrie, un incendiu de proporții a izbucnit pe strada Uzinelor din sectorul Ciocana al capitalei. Opt echipe de pompieri s-au deplasat la fața locului pentru a lichida flăcările. Conform Primăriei municipiului Chișinău, depozitul nu este în gestiunea municipalității.

Articole asemănătoare

Back to top button