Platon are la dispoziție zece zile pentru a se întoarce în Republica Moldova. Decizia Judecătoriei Buiucani
Ședința de judecată de astăzi, la care urma să se examineze demersul procurorilor privind arestarea și anunțarea în căutare a lui Veaceslav Platon, a fost amânată.
Decizia a fost luată de magistrații de la Judecătoria Chișinău, sediul Buiucani, la solicitarea avocaților omului de afaceri.
Platon are la dispoziție 10 zile, până la 12 august, pentru a reveni în Republica Moldova. Următoarea ședință pe acest caz, la care se va examina demersul procurorilor, va avea loc la acea dată.
Amintim că astăzi Procuratura Anticorupție a solicitat magistraților aplicarea în privința lui Platon a măsurii preventive – arestul cu anunțarea în căutare pentru reținere și executarea măsuri preventive.
Solicitarea procurorilor vine după ce Veaceslav Platon nu s-a prezentat la ședința de judecată în speța vizând rejudecarea dosarului în care este acuzat de „corupere activă” și „escrocherie”.