fbpx

Platforma DA, după demisia Guvernului: „Condamnăm anularea arbitrară a ședinței Parlamentului destinată examinării moțiunii de cenzură”

Platforma DA nu vede cu ochi buni anularea ședinței Parlamentului destinată examinării moțiunii de cenzură. Asta chiar dacă decizia a survenit în contextul demisiei Guvernului Chicu. Totodată, membrii formațiunii au anunțat că au luat act de pleacarea din funcție a cabinetului de miniștri și au reiterat opțiunea pentru alegeri parlamentare anticipate.

 

Urmărește-ne pe Telegram și Instagram.

„Am luat act de intenția domnului Ion Chicu de a demisiona din funcția de prim-ministru al Republicii Moldova. Demisionarea actualului guvern este unul din obiectivele Platformei DA, urmărit de-a lungul timpului, promovat prin moțiunea de cenzură depusă încă în luna iunie”, se arată într-un comunicat al formațiunii.

Condamnăm, totodată, actul voluntarist al președintelui Parlamentului care în mod arbitrar a anulat ședința Forului Legislativ  de la ora 15:00, destinată examinării moțiunii de cenzură împotriva Guvernului Chicu. Reiterăm opțiunea pentru alegeri parlamentare anticipate, declanșate imediat conform procedurilor constituționale sau organizate de un Guvern de tranziție responsabil”, se mai arată în comunicat.

ZUGO amintește că Executivul condus de Ion Chicu și-a dat demisia la 23 decembrie curent.

Amintim că la 16 decembrie curent fracțiunile Platforma DA, Partidul Acțiune și Solidaritate, dar și Partidul Democrat au înaintat o moțiune de cenzură împotriva cabinetului de miniștri. Aceasta urma să fie examinată în cadrul uniei ședințe extraordinare a Legislativului în după-amiaza zilei de 23 decembrie.

De menționat este faptul că socialiștii au declarat, din start, că nu vor susține moțiunea de cenzură. Totodată, cei din fecțiunea partisului Șor susțin că acordarea votului de neîncredere și, respectiv, demiterea Guvernului Chicu, ar fi o mișcare iresponsabilă,

PSRM a anunțat că nu va susține moțiunea, iar deputata Partidului Șor Marina Tauber a spus că demiterea premierului ar fi iresponsabilă.

Urmărește cele mai importante noutăți și pe canalul de Telegram ZUGO.

Articole asemănătoare

Back to top button