fbpx

foto, video | Șapte hectare și peste 59 de focare, stinse de pompierii moldoveni în Grecia. În unele zone nu pot interveni autospecialele

Peste 59 de focare și șapte hectare de vegetație au fost stinse de pompierii moldoveni în Grecia timp de 24 de ore. Salvatorii din țara noastră intervin în zonele afectate de incendii alături de colegii lor de peste Prut.

Urmărește-ne pe Telegram și Instagram.

Terenul unde au avut loc misiunile se află pe coastele munților. În același timp, salvatorii înaintează pe relieful dificil al acestora. Conform informațiilor oferite de ofițerii bazei operaționale, accesul către focare este dificil, iar în unele zone pompierii nu pot ajunge cu tehnică de intervenție din dotare, folosind mijloace de primă intervenție specializată.

Cu scopul coordonării acțiunilor  și susținerii efectivului detașat în statul elen, șeful Inspectoratului General pentru Situații de Urgență (IGSU) a participat într-o conferință video unde a comunicat cu pompierii plecați despre măsurile întreprinse, necesitățile acestora, dar și acțiunile de la fața locului.

Potrivit IGSU, cei 25 de  salvatori detașați în statul elen lucrează în două ture și vor interveni pe parcursul mai multor zile pentru lichidarea focarelor de pădure devastatoare în Grecia. Anterior, purtătoare de cuvânt a Instituției, Liliana Pușcașu, a comunicat pentru ZUGO că inițial misiunea pompierilor moldoveni a fost planificată pentru o săptămână.

 

Urmărește cele mai importante noutăți și pe canalul de Telegram ZUGO.

Articole asemănătoare

Back to top button