fbpx

Perioada de prohibiție nu oprește amatorii de pescuit. Trei indivizi cu 300 de metri de plase și 15 kg de pește, prinși pe lacul Beleu

Până pe 14 iunie în Republica Moldova este declarată perioadă de prohibiție. Chiar și așa, se pare că măsura nu oprește amatorii de pescuit să prindă pește în rezervațiile n aturale din țară.

Urmărește-ne pe Telegram și Instagram.

Bunăoară, trei locuitori ai satului Slobozia Mare au fost depistați de patrula mobilă Poliției de Frontieră pe 24 mai, în timp ce pescuiau pe lacul Beleu, sector acvatic situat în aria protejată a rezervației naturale „Prutul de Jos”.

Cazul a fost înregistrat în jurul orei 05:30. Oamenii legii au observat doi bărbați cu plase pe o ambarcațiune. Ei au monitorizat acțiunile, iar când indivizii au ieșit la mal, i-au reținut. În același timp, a fost identificată și a treia persoană implicată, care a venit pentru a-i prelua cu un mijloc de transport.

Asupra indivizilor au fost depistate șase plase de monofilament cu lungimea totală de 300 de metri și aproximativ 15 kg de pește de diferite specii. Despre caz au fost sesizați și reprezentanții Inspectoratului pentru Protecția Mediului, iar indivizii urmează să plătească amendă.

Articole asemănătoare

Back to top button