fbpx

Noi detalii despre cazul actorului găsit mort într-un apartament din capitală: Poliția examinează versiunea unui suicid

Poliția Republicii Moldova a venit cu câteva precizări cu referire la cazul în care un tânăr a fost găsit decedat la data de 22 ianuarie, într-un apartament din centrul capitalei.

Urmărește-ne pe Telegram și Instagram.

Conform unui comunicat, Poliția examinează versiunea unui suicid, așa cum în cadrul cercetării la fața locului s-a constatat că ambele uși erau încuiate pe interior, cu cheia în yală, geamurile la fel fiind închise, salvatorii de la IGSU deblocând ușile în prezența tatălui victimei.

Medicul legist, examinând la fața locului cadavrul, nu a depistat urme de moarte violentă, urmând a fi expediată ulterior expertiza medico- legală.

Experții din cadrul CTCEJ au efectuat toate măsurile ce se impun în vederea ridicării și acumulării tuturor probelor pe cazul dat. Aceștia au stabilit că bărbatul locuia de unul singur, urme de pătrundere sau de acces în locuință nu au fost depistate și nici amprente străine”, se arată în comunicat.

Oamenii legii au audiat și medicul curant al bărbatului care a confirmat starea de depresie din ultima vreme a acestuia.

Poliția va reveni cu detalii odată cu avansarea anchetei.

Citește și: Cadavrul unui tânăr actor, găsit într-un apartament din capitală, cu mâinile la spate și legate cu mai multe coliere de plastic de un calorifer

Articole asemănătoare

Back to top button