fbpx

Nicu Popescu, întâlnire cu delegația Ministerului francez al Forțelor Armate. Reforma armatei moldovenești, printre subiectele discutate

Ministrul afacerilor externe și integrării europene, Nicu Popescu, a primit  miercuri, 21 decembrie, la MAEIE o delegație a Ministerului francez al Forțelor Armate condusă de Guillaume Ollagnier, șeful departamentului pentru relații internaționale și strategie.

Urmărește-ne pe Telegram și Instagram.

Șeful diplomației Republicii Moldova a  salutat vizita delegației în Republica Moldova și a subliniat importanța acesteia în contextul obiectivului de consolidare a capacităților de apărare și securitate al țării noastre.

„Vizita este rezultatul concret al înțelegerilor noastre de la Paris în cadrul întrevederii comune cu ministrul Anatolie Nosatîi și ministrul Forțelor Armate al Franței Sébastien Lecornu și care vizează atât aprofundarea, cât și extinderea relațiilor moldo-franceze.

În cadrul întrevederii, am vorbit și despre procesul de reformă a armatei moldovenești și noi domenii de cooperare în sectorul apărării”. – a declarat ministrul de externe Nicu Popescu.

La întâlnire a participat și ambasadorul Franței în Republica Moldova, Paul Graham.

Articole asemănătoare

Back to top button