fbpx

Nicio benzinărie nu va fi construită în următoarele șase luni în R. Moldova: Parlamentul a votat modificări pe piața petrolieră

Parlamentul a aprobat, în prima lectură, un proiect de lege care are drept scop creșterea concurenței și eficienței pe piața produselor petroliere.

Urmărește-ne pe Telegram și Instagram.

În opinia vicepreședintelui Comisiei economie, buget și finanțe, Radu Marian, unul din autorii proiectului, inițiativa legislativă va servi, în primul rând, consumatorii, având drept obiective prețuri mai mici și calitate mai înaltă.

Proiectul prevede modificarea Legii privind piața produselor petroliere, Codului fiscal, Codului contravențional și propune patru măsuri concrete. Astfel, se propune instituirea unui moratoriu pe un termen de șase luni asupra eliberării certificatelor de urbanism pentru proiectarea stațiilor noi de alimentare cu produse petroliere principale și a celor cu gaze lichefiate și unele norme tranzitorii.

De asemenea, este prevăzută anularea taxei fixe pentru eliberarea licenței pentru importul și comercializarea angro a benzinei, motorinei și a gazului lichefiat.

O altă măsură prevede restricții privind revânzarea angro a produselor petroliere, majorarea cotei accizelor la importul produselor petroliere. Se mai propune majorarea cuantumului sancțiunilor contravenționale pentru încălcarea normelor de desfășurare a activității în domeniu.

„Ne dorim un climat favorabil pentru libera concurență și o eficiență pe măsura așteptărilor consumatorilor”, a conchis Radu Marian.

În procesul de elaborare a proiectului au avut loc mai multe consultări publice – cu experți independenți, cu reprezentanți ai instituțiilor de stat, ai companiilor petroliere mari, medii și mici.

Urmărește-ne pe Telegram și pe Instagram.

Articole asemănătoare

Back to top button