fbpx

„Ne vedem peste patru ani!”. Donald Trump, despre posibila candidatură la prezidențialele din 2024

Donald Trump a vorbit, pentru prima dată, despre intenția de a candida la prezidențialele din 2024. Potrivit presei străine, Trump le-a spus celor de la Casa Albă că, dacă încercările sale de „a răsturna” rezultatul alegerilor din 2020 eșuează, „ne vedem peste patru ani”.

Urmărește-ne pe Telegram și Instagram.

„Încercăm să mai obținem patru ani. Dacă nu reușim, ne vedem peste patru ani”, a spus Donald Trump.

Experții în politică au lansat speculații cu privire la posibila candidatură a lui Trump în 2024. Ba mai mult, aceștia se așteaptă ca acesta să își declare cât de curând deschiderea campaniei electorale.

Două posibile astfel de momente au apărut în cadrul speculațiilor – imediat după ce Colegiul Electoral va confirma alegerea lui Joe Biden și Kamalei Harris sau chiar în ziua depunerii jurământului celor doi, 20 ianuarie.

Familia Trump găzduiește, la Casa Albă, recepția pentru sărbătorile de iarnă, pentru ultima oară înainte ca președintele să își încheie mandatul. Conform AP, la evenimentele de la Casa Albă pentru Crăciun nu s-au respectat aproape deloc regulile emise chiar de guvernul american pentru a stopa răspândirea virusului, în contextul în care la reședința președintelui american s-a mai petrecut un eveniment de tip „super-spreader” în cadrul căruia însuși Trump s-a infectat cu coronavirus.

Trump nu și-a recunoscut încă înfrângerea în alegerile din 3 noiembrie, iar ultimele sale eforturi de a răsturna rezultatul în justiție s-au dovedit eșecuri. Trump continuă, să afirme, fără dovezi că alegerile au fost fraudate, fiind contrazis chiar și Departamentul de Justiție din subordinea sa.

Colegiul Electoral se va reuni în data de 14 decembrie pentru a alege, formal, președintele și vicepreședintele Statelor Unite pentru mandatul 2021-2025.

Urmărește cele mai importante noutăți și pe canalul de Telegram ZUGO.

Articole asemănătoare

Back to top button