fbpx

Motivul pentru care Curtea Constituțională nu se expune, deocamdată, asupra validării alegerilor prezidențiale

Curtea Constituțională (CC) a publicat un comunicat de presă în care explică de ce nu poate, deocamdată, să se expună asupra validității alegerilor prezidențiale din 1 și 15 noiembrie curent.

Urmărește-ne pe Telegram și Instagram.

Potrivit articolului 122 din Codul electoral, în termen de 10 zile de la primirea actelor de la Comisia Electorală Centrală, dar nu mai devreme de soluţionarea definitivă de către instanţele de judecată a contestaţiilor depuse conform procedurilor stabilite de legislaţie, Curtea Constituţională confirmă sau infirmă legalitatea alegerilor”, se arată în comunicatul Înaltei Curți.

Având în vedere faptul că instanțele de judecată nu au soluționat în mod definitiv toate contestațiile în materie electorală, Curtea nu se poate pronunța, deocamdată, cu privire la legalitatea alegerilor”, se mai arată în comunicatul instituției.

Amintim că primul tur al alegerilor prezidențiale din Republica Moldova au avut loc la 1 noiembrie, iar cel de-al doilea – la 15 noiembrie. Potrivit observatorilor naționali și internaționali, nu au existat încălcări suficient de grave pentru a pune la îndoială corectitudinea rezultatului.

Potrivit datelor oficiale ale Comisiei Electorale Centrale (CEC), Maia Sandu a câștigat alegerile prezidențiale, acumulând 57,75% din voturile alegătorilor care și-au exprimat votul.

După cel dea-l doilea tur de scrutin, oponentul său, Igor Dodon, a depus câteva contestații în instața de judecată. O parte dintre acestea au fost deja respinse prin hotărâri ale Curții Supreme de Justiție (CSJ).

Urmărește cele mai importante noutăți și pe canalul de Telegram ZUGO.

Articole asemănătoare

Back to top button