fbpx

Ministerul Sănătății susține că nu a fost informat de autoritățile ruse despre pasagerul bolnav de coronavirus care a zburat cu avionul Chișinău-Moscova

Ministerul Sănătății susține că responsabilii din Rusia nu au informat autoritățile din Moldova despre pacientul care a zburat cu avionul Chișinău-Moscova, iar ulterior a fost diagnosticat cu virusul COVID-19.

Urmărește-ne pe Telegram și Instagram.

Conform unui comunicat emis de autoritatea din țara noastră, prin intermediul Ministerului Afacerilor Externe și Integrării Europene al RM și Misiunilor Diplomatice, s-a făcut o solicitare corespunzătoare. Astfel, astăzi Punctul Focal Național urmează să primească informații oficiale și să anunțe despre măsurile care vor fi întreprinse.

Amintim că, ieri, administrația capitalei ruse a anunțat că unul dintre pasagerii cursei 9U175 Chișinău-Moscova, a fost diagnosticat cu virusul COVID-19. Bolnavul a ajuns în Rusia pe 24 februarie, iar în spațiul public se vehiculează că pacientul ar fi zburat din Italia și a avut o escală la noi. În același timp, nu se cunoaște cât timp s-a aflat acesta la Chișinău și nici câte persoane au contactat cu el.

 

Articole asemănătoare

Back to top button