fbpx

Maratonul de vaccinare de la Palatul Republicii. Câte doze au fost administrate pe parcursul zilei a doua

Astăzi, 29 mai, până la ora 17:00, în cadrul Maratonului Vaccinării, au fost administrate 1155 de doze de vaccin anti-COVID. Anunțul a fost făcut de Ministerul Sănătății.

Urmărește-ne pe Telegram și Instagram.

Așadar, până acum, cu prima doză au fost imunizate 562 de persoane, iar cu cea de-a doua – 593.

Maratonul Vaccinării se desfășoară la Palatul Republicii, de la ora 09:00 până la 22:00. În cadrul acestuia au fost amenajate 20 de puncte de vaccinare. Doritorii de a se vaccina pot alege între serurile AstraZeneca, Sinopharm și Sinovac. Cele peste 2700 de doze Pfizer care au fost distribuite s-au epuizat în această dimineață.

Acțiunea este organizată cu suportul Centrului municipal de vaccinare din cadrul Spitalului „Sfânta Treime”, Universitatea de Medicină și Farmacie „Nicolae Testemițanu” și Centrul de Excelență în Medicină și Farmacie „Raisa Pacalo”.

Campania de imunizare a fost lansată pe data de 2 martie curent, iar până astăzi, au fost administrate peste 400.000 de doze de vaccin.

Articole asemănătoare

Back to top button