fbpx

Mai multe spitale din R. Moldova vor fi dotate cu generatoare electrice procurate cu ajutorul USAID

Ministra Sănătății, Ala Nemerenco, a anunțat că 20 de instituții medicale din Republica Moldova vor fi dotate cu generatoare electrice, care urmează să fie procurate cu ajutorul USAID.

Urmărește-ne pe Telegram și Instagram.

Potrivit ministrei, marți, 27 decembrie, a fost semnat un acord de finanțare cu agenția SUA care prevede procurarea a 22 de generatoare.

Astăzi am semnat acordul în baza căruia USAID va finanța și procura 22 generatoare electrice pentru necesitățile instituțiilor medicale spitalicești. 9 spitale republicane, 1 municipal, 10 spitale raionale, Centrul republican de reabilitare pentru copii din Chișinău și Centrul de plasament temporar și reabilitare pentru copii din Bălți vor beneficia de generatoare cu capacitate de la 30 la 250 kw în sumă de 983.340 USD. Rămânem profund recunoscători USAID pentru ajutorul oferit”, a scris Ala Nemerenco pe rețelele de socializare.

Amintim că, la 21 decembrie, Ministerul Sănătății a recepționat alte 12 generatoare oferite de Franța, care în contextul războiului Federației Ruse în Ucraina, a oferit în total țării noastre 29 de aparate.

Articole asemănătoare

Back to top button