Jurnaliștii de investigație de la OCCRP își încetează activitatea în Rusia
Echipa jurnaliștilor de investigație Organized Crime and Corruption Reporting Project (OCCRP) a anunțat că și-a încetat activitatea în Federația Rusă, în această săptămână, pentru a-și proteja ziariștii pe fundalul campaniei pornite la Kremlin împotriva jurnalismului independent.
„În prezent, activitatea noastră în Rusia poate provoca mai multe daune jurnaliștilor decât beneficii”, a afirmat cofondatorul și editorul proiectului, Drew Sullivan.
El a adăugat că redacția nu va înceta să scrie despre corupția mare din țară: „Noi înțelegem că guvernarea, ca de obicei, își va pedepsi cetățenii pentru cooperarea cu noi”, transmite Media-Azi.
În ultima lună, majoritatea partenerilor și colaboratorilor OCCRP din Rusia au fost incluși în lista „agenților străini” sau „organizațiilor indezirabile”.
Instituțiile media care sunt catalogate astfel trebuie să respecte o serie de cerințe stricte care le îngreunează munca.
Multe redacții sunt nevoite să-și înceteze activitatea odată ce se aleg cu acest statut.
Organizația a adăugat că le-a propus angajaților săi din Rusia să se mute în alte țări, iar celor care au refuzat oferta le-au oferit compensații și asistență pentru a găsi un nou loc de muncă.
OCCRP este o organizație non-profit care reunește mai mult de 50 de instituții media independente din întreaga lume și publică peste 100 de articole de anchetă anual.