fbpx

Igor Dodon pentru presa rusă: Sperăm să primim primul lot de vaccin anti-COVID din Rusia până la sfârșitul anului

Republica Moldova ar putea obține vaccin împotriva COVID-19 până la sfârșitul acestui an, iar autoritățile de la Chișinău poartă discuții cu Federația Rusă în acest sens. Declarația îi aparține lui Igor Dodon și a fost făcută luni, 19 octombrie, într-un interviu pentru agenția rusă Tass.

Urmărește-ne pe Telegram și Instagram.

„Ce ține de pandemie, în Republica Moldova situația este sub control, chiar dacă nu este una ușoară. Numărul de îmbolnăviri este mare, așa cum se întâmplă în întreaga lume, dar sistemul medical face față, noi am fost pregătiți pentru această situație. Chiar și așa, noi am decis să nu închidem școlile, grădinițele. Totodată, noi am decis să nu stopăm activitatea economică, pentru că în primăvara acestui an Republica Moldova a trecut printr-o criză economică fără precedent.

Înțelegem că fără vaccin nici o țară nu va depăși situația și din această cauză am început discuțiile cu autoritățile ruse și am depus deja o solicitare pentru a obține vaccin anti-COVID, sperăm ca până la anul nou să obțin acest vaccin ca să putem imuniza cel puțin persoanele, care luptă pe prima linie”, a declarat Igor Dodon.

Precizăm că Igor Dodon a spus că va pleda ca imunizarea anti-COVID în Republica Moldova să fie benevolă.

Amintim că vaccinul la care a făcut referire șeful statului este cel anunțat anterior de președintele rus, Vladimir Putin. Deși vaccinul nu a trecut încă toate testările, Igor Dodon a declarat că este gata să și-l administreze.

Articole asemănătoare

Back to top button