fbpx

grafic | Numărul apartamentelor noi date în exploatare, în creștere față de anul 2020

Conform Biroului Național de Statistică (BNS), în primul trimestru al anului 2021 au fost date în exploatare 1526 apartamente, într-o ușoară creștere față de 2020, când a fost înregistrată o scădere semnificativă a numărului de apartamente noi date în exploatare.

Urmărește-ne pe Telegram și Instagram.

De menționat că, în ultimii cinci ani în R. Moldova anual se dau în exploatare, în mediu, 6000 de apartamente, ceea ce este aproape de două ori mai mult decât în perioada precedentă, când anual se dădeau în exploatare câte 3.500 apartamente.

În anul 2020, din cauza crizei au fost date în exploatare 5,179 apartamente cea ce a fost cu 28% mai puțin decât în 2019. După cum puteți observa și din grafic, anul 2021 a pornit promițător, cu o tendință clare de restabilire a volumui de apartamente noi date în exploatare.

Potrivit lui Veaceslav Ioniță, peste 80% din toate apartamentele noi construite sunt construite în mun. Chișinău. Piața este extrem de concentrată într-o singură localitate din țară, scrie economistul pe blogul său.

Totodată, apartamentele noi constituie 20% din totalul tranzacțiilor cu apartamente, restul revin apartamentelor de mâna a doua.

În ultimii ani, scrie expertul, se înregistrează o tendință clară de micșorare a suprafeței medii a unui apartament nou dat în exploatare. În anul 2020 suprafața medie a unui apartament nou a fost de 65 m2, cea ce este de 2 ori mai puțin decât în anul 2003, când a fost atinsă maxima istorică de 128 m2 pentru un apartament nou.

Acest fenomen se explică prin modificare tipologiei cumpărătorilor. Astfel acum 20 de ani, construcția de apartamente era la nivel de o mii pe an și erau procurate preponderent de oameni bogați, proprietari de afaceri. Doar ei î-și puteau permite să procure un apartament și preferințele lor erau pentru locuințe cu suprafață mare. În prezent majoritatea cumpărătorilor de pe piața imobiliară sunt cei plecați la muncă peste hotare, sau familiile tinere din Moldova, care au o muncă bine plătită. Ei pot să-și permită procurarea unui apartament, dar sunt limitați în resurse financiare. Drept rezultat a crescut semnificativ cererea la apartamente cu suprafață de până la 50 m2, fapt ce a dus la scăderea suprafeței medii de construcție a apartamentelor noi.

În 2021 înregistrăm o ușoară creștere a suprafeței medii a unui apartament nou de până la 68 m2, a adăugat Ioniță.

 

Articole asemănătoare

Back to top button