foto | Teatrul Eugene Ionesco își redeschide ușile pentru iubitorii de artă! Spectacolele care vor fi jucate în primele zile din luna mai
Teatrul Eugene Ionesco își redeschide ușile pentru iubitorii de artă. Așadar, începând cu 4 mai, toți doritorii de a savura o piesă de teatru își pot achiziționa bilete la unul (sau mai multe) dintre cele trei spectacole care vor fi jucate de actori pe scena teatrului, în primele zile din luna mai.
Iubirea la proști (5 mai)
O comedie franceză, cu umor rafinat și replici explozive, unde situațiile absurde și confuziile amuzante se țin în lanț. Regizată de M. Chris Nedeea (România), după un text de Francis Veber.
Pierre, directorul unei edituri franceze, are obiceiul de a participa la dinee cu proşti, un fel de petreceri burgheze la care invitaţii vin însoţiţi de un „prost” spectaculos, care nu ştie că îi revine onoarea şi plăcerea de a fi bătaia de joc a participanţilor la dineu preţ de o seară. În seara cu pricina, Pierre se îmbolnăveşte şi nu mai merge la dineu, unde era aşteptat împreună cu François Pignon, un jovial şi binevoitor conţopist, pasionat de modele în miniatură din chibrituri, care urma să joace rolul prostului. Şi îl joacă, dar nu la dineu, ci acasă la Pierre, unde totul devine imprevizibil, totul se încurcă, înaintând spre un deznodământ în efect de domino.
Pierre – Anatol Guzic
Christine – Tatiana Manoil
Archambaud – Laurențiu Vutcărău/ Petru Dragancea
François – Gheorghe Pietraru
Leblanc – Dumitru Mamei/Maxim Chiriac
Marlène – Doina Arvat
Cheval – Stanislav Cotrobai/ Valentin Zuza
Pascal – Bogdan Bîtlan
Charloutte, Centralista– Natalia Prodan
Bernard, Polițistul – Denis Dimitru
Link către bilete
O istorie foarte simplă (4 mai)
Piesa ,,O istorie foarte simplă” este un spectacol despre relația părinți-copii, iubire interzisă și oameni care au încetat să mai viseze. De ce e simplă istoria? Pentru că se iubesc doi tineri: ea – singura fiică a unui cuplu înstărit, el – orfan de mamă și cu un tată alcoolic.
Dragostea le este, evident, interzisă – un soi de Romeo și Julieta contemporan. Istoria este, într-adevăr, foarte simplă, doar că mai apoi se complică, atunci când părinții află despre relația lor și despre… viitorul nepot.
Stăpânul – Laurențiu Vutcărău
Stăpâna – Iulia Bordeianu
Lia, fiica lor – Doina Arvat
Vecinul – Andrei Sochircă
Mihai, fiul vecinului –Maxim Chiriac
Calul Surioara – Ala Menșicov
Vaca Florica – Natalia Prodan
Scroafa – Galina Lazarenco
Cățelul Tărcuș – Radu Canțîr
Cocoșul – Anatol Guzic
Link către bilete
Oscar și Tanti Roz (6 mai)
Oscar, un băiat de 10 ani, bolnav de leucemie își petrece în spital ultimele 12 zile din viața sa. Chiar dacă nimeni nu are curajul să i-o spună în faţă, băiatul ştie că va muri. Singura care-i intră în voie este Tanti Roz, o infirmieră bătrână, neîntrecută în născocit poveşti moderne, adevărate lecţii de viaţă.
Ea îi dă copilului ideea să trăiască fiecare zi ca şi cum ar fi zece ani şi-l învaţă să-i scrie epistole lui Dumnezeu ca să se simtă mai puţin singur. Întregul spectacol este un vârtej de emoții amestecate: revoltă și resemnare în același timp, regret, iubire, speranță, durere, furie și înțelegere. Toate acestea se manifestă de multe ori asupra persoanelor din jurul lui Oscar, însă adevăratul destinatar este, de fapt, destinul.
Tanti Roz – Ala Menșicov
Oscar – Silviu Boinceanu
Tatăl lui Oscar – Laurenţiu Vutcărău
Doctorul Duserdolff – Andrei Sochircă
Mama lui Oscar – Tatiana Manoil
Peggy Blue – Valeria Garțan
Mama lui Peggy Blue – Iulia Bordeianu
Tatăl lui Peggy Blue – Stanislav Cotrobai/ Denis Dimitriu
Rezidenți: Natalia Prodan, Doina Arvat, Valentin Zuza, Bogdan Bîtlan, Maxim Chiriac, Anatol Guzic.
Link către bilete
Detalii despre spectacole găsiți pe pagina de Facebook: Teatrul Național Eugene Ionesco.
Teatrul Național Eugene Ionesco – Locul ideal pentru întâlniri!