fbpx

foto | Premiu internațional pentru Aeroportul Chișinău. Pentru ce a fost apreciat terminalul la un concurs din Slovenia?

Inovația și confortul Aeroportului Chișinău continuă să fie apreciate și premiate la concursuri internaționale de prestigiu. De curând, designul conceput pentru Business Lounge-ul Aeroportului a luat premiul mare – „Big See Tourism Award” – la festivalul Creative Tourism din Slovenia.

Urmărește-ne pe Telegram și Instagram.

Ceremonia de premiere s-a desfășurat pe 17 octombrie la Ljubljana. Juriul concursului a apreciat inovația, inteligența designului, dar și originalitatea zonei de business lounge. Festivalul din Slovenia reprezintă o platformă originală pentru evaluarea, promovarea și identificarea reușitelor semnificative din sud-estul Europei. La ediția din 2019 au participat 18 țări, printre care Moldova, Italia, Grecia, România și Austria.

Proiectul business lounge-ul conceput de designerii Archform vine să completeze stilul distins și autentic al Aeroportul Internațional Chișinău, cât și unicitatea și confortul personal oferit pasagerilor. Business Lounge-ul KIV este prevăzut pentru 22 de persoane, care beneficiază de un bufet, o baie, fotolii moi și confortabile, cu mese de cafea, prize și porturi USB. Datorită spațiului cuprins de lumină și o gamă de culori calde, această zonă oferă vizitatorilor un confort personal maxim.

„Aeroportul Internațional Chișinău este o carte de vizită a țării și un promotor activ al Republicii
Moldova ca destinație turistică pe plan internațional. Avia Invest, care gestionează aeroportul,
continuă dezvoltarea infrastucturii aeroportuare după cele mai înalte standarde de confort și
siguranță”, spun reprezentanții.

Astfel, premiile caștigate în ultimii ani, dar și mențiunile la cele mai prestigioase concursuri din domeniul aviației mondiale și turismului, plasează aeroportul din Chișinău în topul celor mai competitive din regiune.

Articole asemănătoare

Back to top button