fbpx

foto | Patru persoane au căzut vineri de pe schele la Botanica. Doi bărbați, scoși de salvatori de sub dărâmături

În total, patru persoane au căzut vineri de pe schelele instalate lângă o clădire în construcție în sectorul Botanica al capitalei. Informația a fost comunicată pentru ZUGO de către Natalia Stati, ofițera de presă a Poliției capitalei.

Urmărește-ne pe Telegram și Instagram.

Conform Inspectoratului General pentru Situații de Urgență, apelul la Serviciul 112 a parvenit la ora 16:20. Două dintre persoanele care au avut de suferit au fost scoase de salvatori de sub dărâmături. Este vorba despre muncitori de pe șantier, care efectuau anumite lucrări.

Aceștia s-au ales cu diverse traumatisme. La fața locului au intervenit echipaje medicale, care au acordat primul ajutor și au transportat victimele la spital.

Poliția a pornit un proces penal pe acest caz. Circumstanțele și cauza incidentului urmează să fie ulterior stabilite.

Foto: IGSU

Articole asemănătoare

Back to top button