fbpx

foto | Parlamentul a primit peste 5000 de petiții și adresări verbale în 2022: La ce se referă acestea

În 2022, Parlamentul a înregistrat 5433 de petiții și adresări verbale. Numărul este cu 308 mai mare, comparativ cu anul 2021. Cele mai multe dintre ele se referă la pretinsele încălcări ale dreptului de acces liber la justiție, ale dreptului la securitate şi demnitate personală, ale dreptului la asistenta medicală şi la protecție socială, nerespectarea dreptului la proprietatea privată, precum și la probleme privind dezvoltarea infrastructurii, propuneri de modificare a legislației și control parlamentar etc.

Urmărește-ne pe Telegram și Instagram.

Potrivit unui comunicat emis de Parlamentul Republicii Moldova, cele mai multe petiții, 4495, au fost transmise în formă scrisă. Dintre ele, 1725 au fost transmise în format electronic. Totodată, au fost audiați 495 de cetățeni.

Potrivit datelor statistice, 4470 de petiții, adică peste 82 % din numărul total, au fost transmise de către persoane fizice, iar 663, respectiv circa 18 %, au fost elaborate de persoane juridice.

Foto: Parlament

Subdiviziunea responsabilă de examinarea petițiilor adresate legislativului este Direcția petiții și audiențe a Secretariatului Parlamentului. În vederea sporirii eficienței în organizarea, desfășurarea și monitorizarea proceselor de gestionare a petițiilor și audiențelor este implementat sistemul informațional destinat gestionării electronice a petițiilor în Parlament – e-Petiții.

Conform prevederilor legale, petițiile pot fi formulate verbal sau în scris. De asemenea, cetățenii au posibilitatea de a adresa Parlamentului petiții on-line la adresa https://petitii.parlament.md/.

Articole asemănătoare

Back to top button