foto | Milionarii din Guvernul Chicu: În ce case și apartamente își duc traiul noii miniștri?

Majoritatea membrilor Guvernului condus de premierul Ion Chicu dețin averi impunătoare și își duc traiul în case și apartamente luxoase în valoare de milioane de lei. Ziarul de Gardă a realizat o „radiografie” a bunurilor imobile pe care le au în posesie membrii Cabinetului de Miniștri.
Potrivit ZdG, prim-ministrul Ion Chicu locuiește într-o vilă de tip duplex, amplasată în orașul Durlești, pe care o împarte cu cumnatul și cu sora sa. Imobilul cu suprafața oficială de 155 m.p. a fost construit în anii 2014-2015. Casa deja este supravegheată de către angajații Serviciului Protecție și Pază de Stat, care au instalat în fața imobilului o cabină de pază.
Vila familiei Chicu a fost achiziționată în perioada în care, potrivit CV-ului său, acesta era consultant în managementul finanțelor publice în diferite proiecte – Ministerul Finanțelor, ECORYS sau Banca Mondială, iar soția sa, angajată în cadrul Centrului Republican de Diagnosticare Medicală, fiind de peste 20 de ani medic în cabinetul de ultrosonografie.
Noul ministru al Afacerilor Interne, Pavel Voicu, locuiește într-o casă amplasată, ca și cea a premierului, tot la Durlești. Imobilul cu două etaje a ajuns în posesia familiei oficialului în urma unei donații de la părinții săi. Casa a fost dată în exploatare în august 2012.
Din investigație aflăm că Anatol Usatîi, proaspătul ministru al Economiei și Infrastructurii, se pregătește să finalizeze construcția unei case la sol în orașul Chișinău chiar în această perioadă.
Imobilul nu a fost încă dat în exploatare, dar nici indicat de ministru în cea mai recentă declarație de avere și interese depusă în octombrie 2019, la scurt timp după ce a preluat funcția de prim-viceguvernator al Comitetului Executiv al UTA Găgăuzia.
Vicepremierul și ministrul Finanțelor, Serghei Pușcuța, este unul dintre cei mai bogați membri ai Guvernului Chicu, scrie sursa citată. În 2018, acesta deținea două apartamente, de 67 și 93 de m.p., și două garajuri, cu o valoare cadastrală cumulată de un milion de lei. Pușcuța declară și alte câteva imobile, unul dintre care depășește 1000 de m.p. În 2018, actualul ministru al Finanțelor a devenit proprietarul unui autoturism Skoda nou, cumpărat cu 556.000 de lei.
Pe lângă aceste bunuri, Serghei Pușcuța este și un mare proprietar de terenuri agricole. El are în posesie aproape 1000 de terenuri cu suprafețe ce variază de la câțiva ari până la câteva hectare.
Victor Gaiciuc, noul ministru al Apărării, deține împreună cu soția sa două apartamente în Chișinău, ambele obținute în perioada în care cei doi soți dețineau funcții publice. În ultimul an, ministrul și soția sa au raportat venituri oficiale de peste un milion de lei.
Un apartament cu trei camere și o suprafață de 130 de m.p. a intrat oficial în posesia Valentinei Gaiciuc în martie 2006, pe când Victor Gaiciuc era ambasador în Belgia și reprezentant al R. Moldova la NATO. Locuința a fost achiziționată la aproape un an după ce Gaiciuc era demis din funcția de ministru al Apărării din Guvernul Tarlev. Cealaltă locuință, de 73 de m.p., a intrat oficial în proprietatea familiei Gaiciuc în ianuarie 2007.
Corneliu Popovici, noul ministru al Educației, Culturii și Cercetării, deține împreună cu soția sa trei apartamente în Chișinău, procurate în anii 2006, 2009 și 2011. Locuințele au 47, 60 și respectiv 120 de m.p. și au fost cumpărate de soții Popovici în perioada în care aceștia practicau diverse activități didactice. Soții Popovici au declarat venituri de aproximativ 300.000 de lei în 2018. Ei mai dețin două terenuri, iar în bancă păstrează aproximativ 25.000 de euro.
Aureliu Ciocoi, noul ministru al Afacerilor Externe și Integrării Europene, locuiește împreună cu soția sa,într-un apartament de 132 de m.p. amplasat chiar în centrul Chișinăului, pe str. Vlaicu Pârcălab. Bunul imobil a fost obținut de soții Ciocoi încă în 2004, în urma unui contract de investiție.
Ion Perju, ministrul Agriculturii, Dezvoltării Regionale și Mediului (MADRM) în Guvernul Chicu, este și el proprietarul unei case de 106 m.p., cumpărată în 2012. Valoarea declarată a imobilului constituie 693.000 de lei.
Fadei Nagacevschi, noul ministru al Justiției, deține două apartamente cu suprafețe de 33, respectiv 68 de m.p., dobândite în anii 2010 și 2018, dar și un garaj, cumpărat în 2012. Familia Nagacevschi mai are două automobile, un Volvo S80 și un MiniCooper S, cumpărate în 2012 și 2013 și trei terenuri obținute în 2017.
Viorica Dumbrăveanu, ministra Sănătății, Muncii și Protecției Sociale, deține două apartamente de 55 și 58 de m.p., obținute în 2015 și 2018 prin moștenire și prin contract de donație. Totodată, familia Dumbrăveanu mai are o casă de locuit obținută în 2010, un automobil Mercedes C200, cumpărat în 2010, și cinci terenuri.
Vicepremierul pentru Reintegrare, Alexandru Flenchea, are în proprietate două apartamente, unul cu o suprafață de 80 de m.p. și o valoare cadastrală de 52.000 de euro, iar celălalt – de 32 de m.p., în valoare de 22.000 de euro. Familia vicepremierului are în posesie un automobil Suzuki S-Cross, produs și obținut în 2017, care valorează 15,5 mii de euro, dar și un Ford Focus fabricat în 2005 și cumpărat în 2015 cu 98.000 de lei.