fbpx

foto | Maia Sandu a înmânat distincții mai multor persoane din domeniul culturii

Maia Sandu, Președintele Republicii Moldova, a înmânat distincții pentru 53 de oameni de cultură vineri, 3 februarie, pentru succesele remarcabile în activitatea lor de creație și înalta măiestrie profesională prin care contribuie la promovarea valorilor spirituale ale neamului. Decretul a fost semnat cu prilejul Zilei Naționale a Culturii.

Urmărește-ne pe Telegram și Instagram.

„M-am bucurat să văd la Președinție o remarcabilă concentrație de talent, spirit, personalitate și energie creativă. Moldova este bogată și frumoasă prin oamenii săi, iar fiecare dintre aceștia contribuie – printr-o tușă unică și personală – la realizarea portretului țării noastre”, a spus șefa statului.

Președinta Maia Sandu a subliniat că în aceste momente de mare tensiune, când fiecare zi poate să ne aducă o nouă criză, o nouă sursă de pericole, contribuția artiștilor este considerabilă:

„Din fericire, artiștii noștri nu și-au abandonat vocația și misiunea pentru că oamenii de creație găsesc întotdeauna puterea să se manifeste pe deplin ca și creatori, mentori, promotori și apărători ai sufletului acestui popor. Vă mulțumesc, dragi oameni ai Culturii!”, a punctat șefa statului.

Această prezentare necesită JavaScript.

Foto: Maia Sandu via Facebook

 

Articole asemănătoare

Back to top button