fbpx

foto | MAI a organizat primul Forum estic de securitate și management al frontierelor. Ce subiecte au fost abordate

Joi, 15 decembrie, Ministerul Afacerilor Interne (MAI) a organizat primul Forum estic de securitate și management al frontierelor. În cadrul Forumului au participat șefi de poliție, șefi de poliție de frontieră și oficiali înalți din peste 10 țări care se află la frontiera estică a Europei.

Urmărește-ne pe Telegram și Instagram.

Discuțiile în cadrul Forumului s-au orientat pe trei panele principale, care au vizat securitatea și gestionarea frontierelor; limite, modele și operațiuni standard în managementul crizelor suprapuse; nevoi stringente pentru a face față crizelor; experiențele forțelor de ordine în gestionarea crizelor și lecții învățate.

 

Foto: MAI


Printre subiectele discutate se enumeră și necesitatea noilor formate de cooperare în materie de aplicare a legii în Europa de Est și Uniunea European[ (UE), adaptate la riscurile și amenințările actuale, care să vizeze schimbul rapid de informații și cunoștințe, rețele și sisteme sigure de comunicare transfrontalieră.


De asemenea, participanții au convenit asupra importanței împărtășirii experienței autorităților moldovenești cu autoritățile internaționale, în ceea ce privește prevenirea și combaterea tacticilor hibride și asimetrice, utilizate la nivel guvernamental, pentru a perturba democrațiile prin antagonizarea populației și slăbirea instituțiilor statului.

 

Foto: MAI


O altă concluzie importantă a Forumului este că țările din centura de securitate estică ar trebui să accentueze și să crească gradul de conștientizare cu privire la efectele de lungă durată ale războiului, solicitând astfel o schimbare de paradigmă în politicile de afaceri interne, cu contribuții și acțiuni comune pentru și din partea tuturor părților interesate”, se aratăă într-un comunicat emis de MAI.


Totodată, oficialii din țările participante la Forum au subliniat importanța dezvoltării hub-ului de securitate al UE, în calitate de cadru strategic, tactic și operațional comun, pentru o cooperare rapidă, sigură și continuă în materie de aplicare a legii, în ceea ce privește schimbul de informații, acțiunile legale reciproce, conectarea cunoștințelor regionale cu tehnologia de ultimă generație, eliminarea barierelor în materie de investigații și de colectare a probelor (de exemplu, limba, capacitățile limitate etc).

 

Foto: MAI


La fel, oficialii au decis să prevadă mecanisme colective (instrumente, baze de date și proceduri comune recunoscute) pentru identificarea, colectarea și partajarea probelor, inclusiv digitale, cu instrumente deja determinate și testate, menite să facă față în comun amenințărilor și incidentelor chimice, biologice, radiologice, de explozie, precum și atacurilor nucleare.

 

Articole asemănătoare

Back to top button