fbpx

foto, doc | Reptila din PMAN a ajuns în fața Circului. Cine este proprietarul ei?

Reptila din PMAN, care a stârnit indignarea, dar și curiozitatea chișinăuienilor, a ajuns în fața Circului. Aceasta ar fi fost instalată de o companie privată.

Urmărește-ne pe Telegram și Instagram.

Potrivit unei dispoziții semnate de primarul general, Ion Ceban, în perioada 21 decembrie 2019 – 15 ianuarie 2020, între intervalul de timp 10:00 – 23:00, SRL Maximus Group va organiza manifestații în fața Circului. În cadrul evenimentelor vor fi instalate utilaje pentru distracție, sistem de iluminare și sonorizare, gard de protecție,  bannere, tomberoane, blocuri sanitare, dar și un generator. Documentul este data cu data de 19 decembrie, fiind luată în considerare o declarație prealabilă a companiei respective.

Dispoziție – SRL Maximus Group (reptila din fața Circului) by Victoria Laur on Scribd

Anterior, ex-primarul, Dorin Chirtoacă, a comentat subiectul, menționând că este vorba de o cameră de groază produsă în SUA. Acesta menționa numele aceleași companii.

Potrivit idno.md, compania a fost fondată în 2011, iar în 2017 proprietarul acesteia a devenit Stanislav Chimacovschii, iar Ziarul de Gardă relatează că acesta ar fi partener de afaceri cu Vasilii Chirtoca – consilierul PSRM. Conform datelor deschise, SRL Maximus Group se ocupă de mai multe activități legate de comerț și prestează servicii de întreținere și reparare a autovehiculelor.

Pe de altă parte, Ion Ceban a declarat pentru unimedia.info că reptila a fost instalată din nou deoarece mai mulți părinți au solicitat acest lucru.

 

Articole asemănătoare

Back to top button