fbpx

Filip, după parlamentare: „Am intenționat să demisionez”

Liderul Partidului Democrat din Moldova (PDM), Pavel Filip, a intenționat să demisioneze, după scrutinul din 11 iulie. S-a întâmplat în contextul în care formațiunea pe care o conduce a acumulat 1,81% din sufragiile de la parlamentare. 

Urmărește-ne pe Telegram și Instagram.

În același timp, Filip susține că va pleca de la șefia PDM la următorul congres extraordinar al formațiunii.

„A doua zi după alegeri am convocat biroul executiv lărgit și am intrat la această ședintă absolut determinat să le spun că acesta este rezultatul. În calitate de președinte, îmi asum acest rezultat. Consider că trebuie să convocăm congresul extraordinar și eu la acest congres voi anunța demisia” a declarat Pavel Filip în cadrul emisiunii Puterea a Patra de la N4.

Chiar și așa, potrivit lui Filip, colegii săi democrați nu sunt de acord cu o eventuală demisie.

„S-au pornit multe discuții după acestă propunerea. În linii mari, practic toți care au participat la ședință au spus că nu e bine așa pentru că se vor simți abandonați, pentru a doua oară, în acest partid”, a declarat liderul democrat.

„În august vom avea o pauză și in acest răstimp noi facem o evaluare. O să elaborăm niște scenarii pe care să meargă PDM și în luna septembrie ne vom întruni la nivelul consiliului politic național pentru a lua o decizie”, a mai adăugat politicianul.

La scrutinul parlamentar din 11 iulie, PDM a obținut 1,81% din voturile cetățenilor. Rezultatul este unul cu mult mai mic decât la alegerile anterioare când, spre exemplu, în 2019, formațiunea a acces în Legislativ cu 30 de mandate.

Articole asemănătoare

Back to top button