fbpx

Familiile care au rămas fără locuințe în urma incendiului de la Buiucani vor primi contravaloarea în bani a acestora

Toate cele 20 de familii care au rămas fără locuințe în urma incendiului de sâmbătă, 23 octombrie, de pe strada Ion Pelivan din sectorul Buiucani al capitalei, vor primi suma pe care au investit-o, conform contractului, la achiziția apartamentelor. Declarația a fost făcută de către primarul general de Chișinău, Ion Ceban.

Potrivit edilului, mansarda arsă nu poate fi restabilită, iar banii de care vor beneficia familiile vor fi alocați din fondul de rezervă al Primăriei. Totodată, cei care vor dori să contribuie financiar, o vor putea face prin transfer bancar.

„Din câte am înțeles, cel mai mare apartament era de 25 m.p. și a costat 19.000 de euro. Vom rambursa sumele fiecărui dintre cei care au avut de pătimit. La această sumă vom adăuga câte 50.000 de lei pentru procurarea mobilei și a celor necesare”, a spus Ceban.

De asemenea, familiile de la etajele inferioare, care s-au ales cu bunuri inundate în urma operațiunii de stingere a incendiului, vor primi compensații după finalizarea estimărilor privind prejudiciile.

Primarul a mai adăugat că speră că Procuratura se va autosesiza în privința tragerii la răspundere a companiei de construcție responsabile de mansarde.

Urmărește-ne pe Telegram și pe Instagram.

Articole asemănătoare

Back to top button