fbpx

Elevii din capitală ar putea reveni în clase. Condițiile în care se vor redeschide școlile

Elevii din capitală ar putea reveni în la ore în sălile de clasă. În municipiul Chișinău se vor redeschide școlile unde rata de vaccinare va fi de 70%.

Urmărește-ne pe Telegram și Instagram.

Anunțul a fost făcut în cadrul ședinței Primăriei, care s-a desfășurat luni dimineața. Edilul capitalei a punctat că trebuie asigurată în continuare imunizarea cadrelor didactice. De menționat este că, potrivit lui Ion Ceban, peste 2500 de cadre didactice din capitală au beneficiat deja de ser.

De asemenea, primarul a cerut să fie asigurată administrarea serurilor elevilor, în special celor din clasele primare. El a conchis că astfel se vor putea crea premise pentru a începe următorul an școlar în mod normal.

De menționat este și faptul că, potrivit autorităților publice locale, unele persoane vizate, care sunt eligibile, refuză vaccinarea.

Urmărește cele mai importante noutăți și pe canalul de Telegram ZUGO.

Articole asemănătoare

Back to top button