doc | Punctele de distribuție a motorinei donate de România, în urma înțelegerii dintre Sandu și Iohannis

Agenția Rezerve Materiale (ARM) a prezentat astăzi, 2 iunie, lista agenților economici și a cantității de motorină care va fi livrată de fiecare.
În această săptămână este planificată pentru distribuție o cantitate de 728 de tone, către 46 de agricultori. Graficul de livrare este stabilit de către ARM săptămânal, de comun cu agentul economic – distribuitor și beneficiarii finali.
510265267 Agenţia Rezerve M… by ZUGO
Menționăm că transmiterea acestui ajutor umanitar este rezultatul înțelegerilor convenite între șefii de state ai Republicii Moldova și România, fiind convenit un pachet de măsuri, care cuprinde acţiuni concrete de sprijin din partea României pentru cetăţenii Republicii Moldova, inclusiv în contextul combaterii pandemiei de COVID-19, şi pentru susţinerea dezvoltării economice şi sociale a Republicii Moldova.
După întrevederea cu Maia Sandu, președintele României, Klaus Iohannis a promis Republicii Moldova ajutor sub formă de 6000 de tone de motorină pentru agricultori, suport în valoare de peste 250.000 de euro pentru domeniul mass-media, semnarea protocolului de educație pentru următorii patru ani.
Amintim că Agenția Rezerve Materiale a fost criticată anterior de PAS, deoarece procesul de distribuire a motorinei a fost întârziat. Inițial, acesta era planificat pentru perioada 31 mai – 4 iunie.