fbpx

doc | Procuratura a refuzat să pornească urmărire penală pe „cazul Valuță”: Acțiunile lui NU sunt prevăzute ca infracțiune

Procuratura din Anenii Noi a refuzat să pornească urmărire penală pe Ghenadie Valuța, care ar fi maltrat un câine din localitatea sa. Despre aceasta a anunțat chiar preotul pe Facebook, unde a atașat un document în acest sens.

Urmărește-ne pe Telegram și Instagram.

Potrivit explicației date de Procuratură, a fost refuzată pornirea urmării penale, „cu clasarea procesului penal, deoarece acțiunile lui Valuța Ghenadie nu sunt prevăzute legea penală ca infracțiune”.

„Decizia Procuraturii de clasare a dosarului cu câinele „erou”, precum și analiza veterinară, spulberă ideea cinică a „cruzimii par. Valuța” și demonstrează încă o dată că câinele nu a fost maltratat! Nu vreau iarăși să ating rana sau să mă justific, ci să spun – rușine autorilor isteriei paranoice și dezinformatorilor pe care i-am reclamat deja la poliție. Asta arată cât de rea e lumea astăzi.

Scopul a fost să ponegrească biserica și să mă dezarmeze ca forță anti-homosexuală!!! Am spus și repet că am regretat doar metoda necorespunzătoare de transportare într-o situație lipsită de alternativă, când scopul a fost – securizarea spațiului public al copiilor. Acum să revenim la slujire cu conștiința curată”, a reacționat Valuța.

Amintim că în seara zilei de 21 iulie, în satul Bulboaca din Anenii Noi, a fost surprinsă o mașină care târa un câine, legat de un lanț metalic. La volanul autovehiculului se afla preotul Ghenadie Valuță, care ar fi considerat că această pedeapsă este potrivită pentru patrupedul care, conform spuselor lui, ar fi mușcat anterior un copil.

Citește și: Ghenadie Valuța a fost suspendat din funcția de cleric. Diaconul nu va putea sluji până va fi judecat bisericește

A fost lansată o petiție pentru tragerea la răspundere a preotului care ar fi târât un câine legat de mașină. Peste 4500 de oameni și-au pus semnătura

foto, video | Câinele care ar fi fost tratat cu cruzime de un preot din Anenii Noi are acum o nouă casă: Care este starea lui?

doc | Un deputat ACUM cere ca Procuratura să întreprindă acțiuni în cazul preotului care ar fi tratat brutal un câine

Articole asemănătoare

Back to top button